VIDEO Un șofer român la protestul camionagiilor împotriva restricțiilor COVID din Canada Recomandat

VIDEO Un șofer român la protestul camionagiilor împotriva restricțiilor COVID din Canada

Un interviu cu un șofer de origine română care ia parte la protestul camionagiilor canadieni din capitala federală Ottawa a devenit viral, fiind distribuit masiv în comunitățile de români din Canada și Statele Unite. În înregistrarea video, șoferul afirmă că „va pleca ultimul” din fața Parlamentului canadian, unde demonstrația camionagiilor nemulțumiți de mandatul obligatoriu de vaccinare pentru trecerea frontierei cu SUA intră în a două săptămâna.


Interviul a fost realizat pe 6 februarie de un reporter independent, care a relatat despre protestul din Ottawa.

În înregistrare, șoferul Csaba Vizi, care a spus că este maghiar născut în România și că vine din Windsor (Ontario), a declarat că va pleca ultimul de la protest. „Voi merge acasă glorios ca Cesar sau într-un sac de transportat cadavre,” a afirmat el, precizând că, în momentul interviului, era deja de opt zile și trei ore în capitala federală canadiană.

Vizi a afirmat că a plecat de-acasă devastat după ce și-a pierdut locul de muncă și că este singurul din familie care muncește, așa că „nu există cale de întoarcere pentru mine.”

Românul a descris atmosfera actuală de la protest – desfășurat și împotriva restricțiilor impuse de autoritățile provinciale și federale canadiene în contextul pandemiei, criticate de mulți ca abuz al autorității – ca fiind similară cu cea existentă în timpul Revoluției din 1989 prin care a fost înlăturat de la putere dictatorul Nicolae Ceaușescu.
El a afirmat că participanții la protest nu sunt rasiști, așa cum au fost descriși în mod constant de către premierul Justin Trudeau și de majoritatea instituțiilor de presă din Canada. Vizi a spus că are prieteni hispanici și chinezi, iar rasa nu este deloc un factor important în protestul lor.

El s-a declarat impresionat de solidaritatea celor care iau parte la manifestația maraton și a povestit cum sunt ajutați de canadieni, care le oferă donații în mâncare sau bani. Vizi a criticat și mandatele de vaccinare solicitate șoferilor de guvernul Trudeau, afirmând că acestea „au distrus atât de multe vieți. Atât de mulți oameni și-au pierdut locurile de muncă, și-au pierdut speranța.”

„Am veni aici cu speranță și vom pleca cu libertate,” a spus Vizi, care ulterior a repetat unele dintre afirmații în cadrul unui interviu cu realizatorul Jesse Watters de la Fox News, unde a spus că steagul confederat – despre care diverși politicieni canadieni au afirmat că dovedește că demonstrația e dominată de suprematiști albi – a fost fluturat de o persoană care a vrut să-i facă pe manifestanți „să arate rău”
Protestul continuă

Între timp, protestul din Ottawa continuă, într-o atmosfera tensionată, după ce un judecător le-a interzis camionagiilor să mai claxoneze, iar oficialii din oraș au declarat că firmele locale de tractare au refuzat să-i ajute să mute camioanele care staționează pe străzile din centrul capitalei.

În plus, protestatarii au blocat două poduri importante care fac legătura dintre Canada și Statele Unite, unul ce leagă Michigan de Ontario, altul care unește Alberta de Montana, dând peste cap traficul comercial și de persoane dintre cele două țări.

„Freedom Convoy” (Convoiul Libertății) a început ca o mișcare împotriva mandatelor obligatorii introduse de Canada privind vaccinurile pentru camionagii care traversează frontieră cu America, dar s-a transformat într-o revoltă de amploare împotriva măsurilor de sănătate publică și a guvernului progresist condus de premierul Trudeau.

Această după ce, de la începutul pandemiei, canadienii s-au confruntat cu unele dintre cele mai dure restricții anti-COVID din lume, inclusiv cu lockdown-uri prelungite și închiderea de restaurante, baruri, săli de sport etc., dar și cu introducerea pașaportului de vaccinare și restricții importante pentru cei nevaccinații (Ontario, Quebec). Măsurile au fost luate la nivelul fiecărei provincii și fiecărui teritoriu, care sunt responsabile de gestionarea sistemelor proprii de sănătate. 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.