VIDEO. Un șofer român de camion a fost înjunghiat mortal cu o sabie în Franța. Sub ochii soției Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Un șofer român de TIR a fost înjunghiat mortal de un atacator necunoscut pe o autostradă din Franța. S-a întâmplat într-o parcare din nordul țării, iar luni, procuratura din Amiens a anunțat deschiderea unei anchete.
Mihai Spătaru se afla, duminică, într-o parcare de pe autostrada N28 din Franţa, alături de soţia sa. Tânărul i-a spus soţiei că merge la toaletă și să verifice încărcătura. După ce a coborât şi a ajuns în spatele camionului, Mihai a fost atacat cu sabia de un individ.
Soţia sa a fost martoră la tragedie, dar până să intervină, criminalul a fugit.
Un șofer de camion a povestit într-o postare pe Facebook tragicul incident și, spune el, strigătele de ajutor ale femeii ar fi fost auzite de ceilalţi şoferi aflaţi în parcare, însă niciunul nu a coborât pentru a sări în ajutor.
Autoritățile nu au în acest moment nici un fel de informații privind criminalul sau motivul comiterii crimei.
Șoferii de TIR care circulă prin Europa spun că nu este exclus ca atacatorul să fie un migrant sau mai mulți pentru că nu este primul incident de acest fel.
Adriana Mureșan, șofer de TIR: "Se pare că nu avea destinația Marea Britanie, dar era pe traseu. Mulți își pun pe spate că nu merg în Anglia pentru că circulând în acea zonă te expui unui pericol. Noi bănuim, pentru că nu este primul caz, că este vorba despre migrații care asaltează camionele care ajung în Anglia cu feribotul sau cu trenul. Au fost multe probleme, au fost multe camioane atacate, mulți șoferi răniți, au fost și cazuri de morți. Cine trebuie să ia măsuri în acea zonă nu ia măsuri pentru protecția șoferilor care traversează acel culoar. Au fost atacuri la coloane de camioane autostrada blocată în intrarea în port ziua în amiaza mare."
La sfârșitul săptămânii trecute, peste 100 de migranți au blocat șoseaua de centură care duce spre portul Calais și au atacat cu pietre TIR-urile care se îndreptau spre Anglia, încercând astfel să-i oblige pe șoferi să-i urce în remorci. Un român s-a aflat printre șoferii prinși în blocaj și a filmat scene teribile. (digi24)