VIDEO Un Scania european comparat cu un camion american Peterbilt 589. Ce a ieșit?
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
În SUA există un singur camion Scania care a fost importat până acum, întrucât Scania nu vinde deloc camioane peste ocean, ci doar motoare industriale şi navale. Dar proprietarul acestui Scania e atât de entuziasmat de el, încât a ţinut să-l compare cu unul din cele mai dorite modele de camioane americane, Peterbilt 589. Modelul american e unul cu capotă şi cabină poziţionată mai în spate, astfel o configuraţie tipică americană e configurată cu una tipică europeană, cu ambele camioane puse alături.
În primul rând, când sunt puse alături, prima impresie e că Scania este, de fapt, mult mai mare decât Peterbilt, deşi în imagini separate camioanele americane dau impresia că ar fi mai mari. Cel puţin pe înălţime şi lăţime, însă, Scania e vizibil mai generoasă în dimensiuni, iar aici nici măcar nu e cabina cea mai înaltă din tot ce are disponibil Scania.
Bara de protecţie a lui Peterbilt e din oţel, în timp ce la Scania doar elementul de ranforsare e din oţel, însă partea exterioară e din plastic. În rest, toată cabina lui Scania e realizată din oţel, în timp ce Peterbilt are capotă din aluminiu, pentru a fi mai uşoară şi a fi imună la coroziune.
O diferenţă mai puţin sesizată e în faptul că la camionul european există zone masive de protecţie între puntea faţă şi spate, care acoperă rezervoarele şi care protejează pietonii şi bicicliştii, în timp ce acel american roţile spate sunt dezgolite în partea frontală şi dau un risc mult mai mare
Nu prea există nimic în interiorul cadrului la Peterbilt, în timp ce Scania are o mulţime de elemente constructive acolo, toate cu funcţii avansate. Până şi aripile sunt mult mai simple la Peterbilt, în timp ce la Scania roţile sunt acoperite complet, fără a mai menţiona şi puntea spate retractabilă.
Peterbilt e vopsit după ce toate cablajele şi suspensia e asamblată pe el, de asta e imposibil să mai distingi culorile cablurilor sau alte elemente, totul fiind monocolor. Deci e clar că şi procesul de asamblare e menţinut la o simplitate maximă.
Foto AICI
Articole înrudite
- Tragedie evitată. Un camion a intrat într-o curte
- Șofer român de camion, prins în Italia cu marfă furată, în valoare de 1.000.000 euro
- Impact devastator între o mașină și un camion
- Care sunt noile tarife RCA? Cele mai mari creșteri, în București
- OFICIAL Vom avea un nou Pod între Giurgiu și Ruse și va costa 2,5 miliarde euro
Login pentru a posta comentarii.