VIDEO. Trei kilograme de droguri descoperite în autocar

VIDEO. Trei kilograme de droguri descoperite în autocar

Poliţişti din Giurgiu au descoperit aproximativ 3,5 kilograme de cannabis la un tânăr ce se deplasa cu un autocar, pe ruta Grecia – România. Tânărul, domiciliat în Dâmboviţa, a fost reţinut pentru 24 de ore, iar drogurile au fost confiscate

”În urma controlului efectuat în Punctul de Trecere al Frontierei Ruse - Giurgiu, sub un scaun, poliţiştii au descoperit un rucsac neagru, în interiorul căruia se aflau trei pachete ce conţineau 3,5 kilograme de fragmente vegetale de culoare verde-olive, susceptibile a fi cannabis. Din investigaţii a rezultat că rucsacul ar fi aparţinut unui tânăr, de 24 de ani, din localitatea Braniştea, judeţul Dâmboviţa, pasager al autocarului”, a anunţat, miercuri, Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Întreaga cantitate de substanţă vegetală a fost ridicată de către poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Giurgiu şi trimisă spre expertiză la Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Poliţiei Române. Rezultatele au indicat că substanţa în cauză este cannabis.

 

Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de introducere în ţară, fără drept, de droguri de risc.

Suspectul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, urmând ca, în cursul zilei de miercuri, să fie prezentat Tribunalului Giurgiu, cu propunere de arestare preventivă.

 

Despre noi

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.