VIDEO. Tânăr de 19 ani, mort într-un Audi zdrobit de camion în Teleorman Recomandat

VIDEO. Tânăr de 19 ani, mort într-un Audi zdrobit de camion în Teleorman

Un tânăr în vârstă de 19 ani şi-a pierdut viaţa, după s-a izbit violent cu maşina de un camion condus de un alt tânăr în vârstă de 22 de ani, în comuna Drăgănești Vlașca, din Teleorman.

Totul s-a întâmplat pe Drumul European E70.

La un moment dat, tânărul a încercat o depăşire periculoasă, însă a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu un camion care circula regulamentar pe sensul opus.

Impactul a fost extrem de violent. Autoturimul s-a transformat într-un morman de fiare, iar camionul s-a răsturnat în afara şoselei. La faţa locului au ajuns medicii, care l-au găsit pe tânărul de 19 ani fără viaţă, iar pe celălalt şofer rănit grav.

Acesta din urmă a fost preluat de un elicopter SMURD şi transportat la un spital din Capitală.

"În urma accidentului au rezultat două victime, una cu leziuni incompatibile cu viața, încarcerată, iar cealaltă, conștientă și cooperantă, politraumatizată, blocată în caroserie. Ambele persoane au fost extrase de pompieri cu ajutorul accesoriilor de descarcerare. Persoana rănită a primit primul ajutor de la echipajele medicale, a fost stabilizată și preluată de elicopterul SMURD, pentru a fi transportată la Spitalul Floreasca, din municipiul București. Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor P.S.I., iar autoritățile competente au preluat cazul pentru cercetări", au transmis reprezentanţii ISU Teleorman. În urma accidentului teribil, circulația a fost blocată pe ambele sensuri câteva zeci de minute, traficul fiind deviat pe un drum lateral, paralel cu E70.

Poliştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia.


GEORGE NIȚĂ STAREA TRANSPORTURILOR


FORD TRUCKS LANSARE F-LINE

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.