VIDEO Propunere: circulaţia pe contrasens să fie asimilată tentativei de omor

VIDEO Propunere: circulaţia pe contrasens să fie asimilată tentativei de omor

Asociaţia Pro Infrastructură cere ca circulaţia pe contrasens, pe autostrăzi sau alte drumuri cu separare de sens, să fie asimilată tentativei de omor, deoarece pune grav în pericol viaţa participanţilor la trafic.

Asociaţia Pro Infrastructură a transmis joi, printr-un comunicat de presă, că gestul mai multor şoferi care au intrat pe contrasens pe Autostrada A2 este unul criminal.

“Săptămâna trecută mai mulţi şoferi au intrat pe contrasens intenţionat pe Autostrada A2. Credem cu tărie că acest gest este unul criminal şi trebuie pedepsit ca atare de codul penal, nicidecum cu suspendarea permisului câteva luni şi o amendă modică. Considerăm că a intra pe contrasens cu bună ştiinţă pe un drum de viteză cu separaţie de sens este o faptă care trebuie asimilată celor de tentativă de omor pentru că pune grav în pericol viaţa participanţilor la trafic. Din păcate nu doar această faptă este prea blând sancţionată de codul rutier şi de legea penală, legislaţie care şi aşa nu întotdeauna este pusă în aplicare!”, a anunţat Asociaţia Pro Infrastructură, citată de news.ro.

Aceasta solicită autorităţilor să înăsprească sancţiunile şi pentru alte fapte, cum ar fi depăşirea vitezei maxime cu mai mult de 50 km/h şi trecerea pe roşu.

“Solicităm autorităţilor responsabile înăsprirea semnificativă a amenzilor şi/sau a sancţionării penale şi pentru alte fapte care pun siguranţa oamenilor pe drum în mare pericol: depăşirea vitezei maxime cu mai mult de 50 km/h, trecerea pe roşu, şofatul în stare de ebrietate, depăşirea pe linie continuă, neacordarea de prioritate la trecerea de pietoni, ca să enumerăm doar câteva. Suntem realişti însă: acest demers este foarte greu de pus în practică deoarece nu există voinţă politică şi nici măcar o largă colaborare, înţelegere şi presiune din partea şoferilor şi a societăţii în ansamblul ei în acest sens”, a mai precizat Asociaţia Pro Infrastructură.

 

Ministrul Afacerilor Interne Lucian Bode a menţionat la începutul acestei săptămâni, că în urma incidentului de pe Autostrada A2 când mai multe autoturisme au întors pe contrasens, au fost ridicate 11 permise de conducere.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.