VIDEO: Italia. Un şofer profesionist a blocat autostrada ca să salveze un sinucigaș Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare
- Video

Un adolescent de 19 ani a trecut balustrada unei pasarele de deasupra unei autostrăzi din Italia, vineri, 14 iunie 2019, de dimineaţă, la Pozzuolo Martesana, Milano, şi a ameninţat că se aruncă, dorind să se sinucidă.
Sosind pe şosea şi văzând echipaje de poliţie şi pompieri şi oameni care încercau să discute cu tânărul, şoferul necunoscut al unui camion greu, scrie Il Giorno, a analizat foarte repede situaţia şi a oprit camionul exact sub pasarelă, în dreptul tânărului.
Era 8.30 de dimineaţă şi şoferul s-a urcat pe semiremorcă, apoi a încercat să discute cu tânărul. Făcuse ce era mai important. Băiatul nu mai putea sări în faţa maşinilor care treceau cu viteză, nici nu mai putea cădea de la aproape 8 metri, ci doar pe acoperişul camionului.
Şoferul, care e considerat acum erou în Italia, a vorbit apoi cu adolescentul sinucigaş: "Vino aici, fii liniştit, totul e în regulă.", i-a spus el. Iar când tânărul i-a sărit practic în braţe de pe pasarelă, şoferul l-a îmbrăţişat lung.
Video
Articole înrudite
- S-a semnat cel mai scump contract de autostrăzi: 6,6 miliarde de lei pentru 41 de kilometri
- Vom avea Pod la nivel de autostradă peste Prut
- Când apar primele benzinării pe autostrada Sibiu – Boița?
- Șofer român de camion s-a îmbătat la grătar. A fost doborât de poliție cu un pistol cu electroșocuri
- S-a anunțat când vom circula pe toată Autostrada București