VIDEO: Italia. Șofer profesionist român, în stare gravă după ce picioarele i-au fost zdrobite de propriul camion pe autostradă Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare
- Video
Un șofer profesionist român din Italia a ajuns în stare foarte gravă la spital, în cursul după-amiezii de joi, 7 octombrie 2021, în urma unui accident petrecut pe autostrada A4, între Vicența Est și Vicența Vest, în direcția spre Veneția.
Din primele informații relatate de televiziunea regională Rete Veneta, reiese că bărbatul român, în vârstă de 60 de ani, s-a oprit cu camionul pe banda de urgență a autostrăzii cu scopul de a verifica o defecțiune, foarte probabil la frâne.
Conform reconstituirii efectuate de agenții de poliție, după ce românul s-a băgat sub camion pentru a face verificările necesare, mijlocul de transport a pornit singur din loc și i-a trecut peste picioare.
Roțile camionului i-au zdrobit, practic, picioarele bărbatului, iar autovehiculul s-a oprit apoi la circa 20 de metri distanță, după ce s-a lovit de parapetul de fier. Din fericire, nu au avut loc alte accidente, mijlocul de transport rămânând pe banda de urgență.
Șoferul român a reușit apoi să sune la 118 pentru a solicita o ambulanță, lucru pe care l-au făcut, între timp, și alți participanți la trafic. La fața locului au intervenit atât paramedicii cu ambulanța, cât și agenții de la Polstrada.
Românul a fost transportat la spitalul San Bortolo din Vicența, unde a fost internat urgent în secția Reanimare.
Ulterior, medicii l-au dus în sala de operații, încercând astfel să-i salveze picioarele. Cu toate acestea, șoferul român riscă să-i fie amputate ambele picioare.
Video
Articole înrudite
- Un șofer de camion a murit după ce a intrat într-un autocar
- ATENȚIE ȘOFERI Ploi puternice, inundații și vijelie în Italia
- Franța. Șofer profesionist român cu identitatea furată: concediat, permis anulat și datorii de 35.000 de euro
- Cum a ajuns o româncă șofer de camion în Italia
- Camion în flăcări. Autostrada blocată pe mulți kilometri