VIDEO Cum a reușit să fugă din România un slovac după ce a ucis cu duba un român Recomandat

VIDEO Cum a reușit să fugă din România un slovac după ce a ucis cu duba un român

Accidentul mortal s-a produs la ora 20.30, iar la ora 20.45 șoferul vinovat, un bărbat din Slovacia, de 58 ani, a părăsit teritoriul României pe la Vama Petea. Duba a fost găsită abandonată în Bratislava.

Șoferul Slovac s-a prezentat în PTF Petea la 20.45, adică la 15 minute după accident, polițistul de frontieră maghiar i-a luat documentele șoferului, iar polițistul de frontieră român a verificat interiorul autoutilitarei. Fiind cetățean al Uniunii Europene, atât polițistul maghiar cât și cel român nu au efectuat un control mai aprofundat, neexistând indicii cu privire la vreo infracțiune de contrabandă, spre exemplu.
”Parbrizul nu a fost spart, astfel încât nu a intrat în atenția agenților. Lovitura de la autoutilitară a fost pe partea dreaptă, în unghiul mort, căci toneta agenților se află în stânga, pe partea șoferului. De asta a fost o scăpare. Nu a fost nimic intenționat”, au spus surse din Poliție pentru PresaSM.

Reamintim faptul că polițiștii slovaci au identificat pe raza orașului Bratislava autovehiculul care ar fi fost implicat în evenimentul rutier în cauză. Autovehiculul prezintă avarii ce sunt susceptibile a proveni din accident, acesta fiind găsit abandonat și, ulterior, ridicat în vederea efectuării unei expertize criminalistice.

Cercetările în cauză sunt derulate de către polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare sub coordonarea unității de parchet competente. La nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au fost demarate verificări interne cu privire la respectarea procedurii de control a persoanelor, respectiv mijloacelor de transport la intrarea/ieșirea din România.



CAMION FEST OCTOMBRIE 2022


TRANSPORTATORI ÎN CONSTRUCȚII E06

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.