UNTRR solicită măsuri urgente de fluidizare a traficului la frontiera României cu Bulgaria
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR solicită intervenția urgentă a Președinției României, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și Ministerului Afacerilor Interne pentru fluidizarea traficului la frontiera României cu Bulgaria, în principal la punctele Giurgiu - Ruse și Calafat – Vidin, ca și la toate celelalte puncte de trecere a frontierei. De-a lungul drumurilor s-au format cozi lungi de camioane care creează blocaje în trafic, iar șoferii sunt nevoiți să stea în vehicule chiar și mai mult de 72 de ore.
Reamintim că UNTRR a sesizat în numeroase rânduri autorităților române cozile kilometrice de camioane la frontierele României, iar în lipsa unor măsuri prioritare din partea autorităților române, problema timpilor mari de așteptare la frontiere s-a agravat, perturbând atât funcționarea sectorului transporturilor rutiere, cât și a tuturor celorlalte sectoare economice deservite de transportatori. Reducerea urgentă a timpilor de așteptare la frontiere este importantă pentru toți agenții economici din România - importatorii și exportatorii în special, și implicit pentru consumatorii finali.
La acest moment, trecerea prin Podul Dunării Giurgiu-Ruse și Podul Dunării Calafat-Vidin este extrem de dificilă pentru transportatorii rutieri din cauza creșterii traficului, controalelor masive și greoaie și lipsei capacității administrative. Cozile de camioane create pe ambele sensuri la punctele de trecere a frontierei României cu Bulgaria afectează activitatea transportatorilor români și străini, inclusiv a operat
orilor români de transporturi agabaritice care sunt blocați la intrarea în orașul Ruse, unde este formată o coadă infernală de camioane pe toate benzile, fiind necesară intervenția urgentă a autorităților române precum și coordonarea cu autoritățile bulgare pentru a nu îngreuna și mai mult traficul.
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR solicită autorităților române măsuri urgente pentru fluidizarea traficului de camioane și reducerea timpilor de așteptare la toate punctele de trecere a frontierei României cu Bulgaria, respectiv:
Măsuri urgente la nivel național de fluidizare a traficului:
Eliminarea totală a obstrucțiilor induse de o defectuoasă colaborare a instituțiilor cu sarcini administrative în zonele de frontieră, care generează prin timpii mari de așteptare costuri suplimentare uriașe industriei de transport rutier
Simplificarea procedurilor administrative și controalelor la punctele de trecere a frontierelor ar putea duce la o îmbunătățire a situației, inclusiv prin eliminarea unor controale care ar putea să nu fie efectuate la frontieră.
Dimensionarea corectă a capacității administrative, a personalului și procedurilor - în lipsa unui personal suficient și bine instruit, dacă se pierde mult timp la trecerea frontierelor, dacă procedurile nu sunt armonizate și dacă toate acestea pot duce și la plăți neoficiale – atunci transporturile sunt întârziate și economia este penalizată.
2. Măsuri de coordonare instituțională transfrontalieră cu autoritățile bulgare pentru reducerea timpilor de așteptare în frontiere și fluidizarea traficului pe ambele sensuri, inclusiv solicitând părții bulgare:
introducerea unei derogări prin care să se permită tranzitul Ruse prin oraș
asigurarea funcționării sistemului prin creșterea numărului de agenți in frontieră pe partea bulgară.
Măsuri la nivel european pentru accelerarea procesului de aderare la spațiul Schengen.
Reamintim că industria transporturilor rutiere are o contribuție semnificativă la Produsul Intern Brut (PIB) al României, fiind principala modalitate de transport utilizată pentru exporturile realizate din țara noastră, iar orice blocaj al activității de transport rutier afectează buna funcționare a economiei românești în ansamblu. O zi pierdută, în medie, la fiecare livrare, timp în care camioanele așteaptă la frontiere va produce efecte în cascadă asupra întregii economii românești, pentru că depășirea timpilor de conducere zilnici ai șoferilor profesioniști, consumul mai mare de carburant pe timpul așteptării și întârzierile la livrarea mărfurilor către clienți pot determina atât penalizarea transportatorilor, cât și probleme în aprovizionarea orașelor sau în derularea unor procese de producție, precum și creșterea costurilor pentru clienții finali.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?