Un camion românesc a lovit alte 2 camioane în Ungaria. Pasagera a murit
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare

Tragedie pe autostrada M5 din Ungaria, unde o femeie aflată ca pasager într-un TIR înmatriculat în Timiş a murit, iar şoferul a suferit răni grave. În accident au fost implicate trei TIR-uri.
Un camion înmatriculat în județul Timiș a fost implicat într-un grav accident rutier produs pe autostrada M5 din Ungaria, în direcția Budapesta, în apropierea localității Ocsa. În urma coliziunii, o femeie aflată pe locul din dreapta în cabina TIR-ului românesc și-a pierdut viața pe loc.
În carambol au fost implicate trei autocamioane străine. Primul TIR a frânat brusc, al doilea l-a atins ușor, iar TIR-ul înmatriculat în România nu a mai putut evita impactul și a lovit violent semiremorca din față, intrând cu cabina direct în ea, potrivit informațiilor transmise de poliţiştii unguri pe platforma X.
Conform aceleiaşi surse, niciunul dintre şoferi nu consumase băuturi alcoolice.
În urma impactului devastator, femeia aflată în cabina TIR-ului cu numere de Timiş a decedat pe loc. Șoferul, grav rănit, a rămas încarcerat, martorii povestind că au auzit strigătele sale după ajutor.
Echipajele de salvare au intervenit pentru descarcerare, iar bărbatul a fost transportat de urgență la spital. Traficul în zonă a fost complet blocat pe durata intervenției şi urmează să fie stabilite împrejurările exacte în care s-a produs carambolul celor trei vehicule de mare tonaj, în care o femeie şi-a pierdut viaţa.
Vă reamintim că, pe 27 aprilie, tot pe o autostradă din Ungaria, de data aceasta M1, trei persoane din Maramureş şi-au pierdut viaţa, iar o a patra a fost transportată cu elicopterul la spital, după ce maşina în care a lovit un parapet şi a ieşit pe un câmp. adevarul.ro