VIDEO Depășire de infarct. A scăpat la milimetru de coliziunea cu un camion
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
- Video

Un șofer a fost surprins luni dimineață în jurul orei 7 efectuând o depășire extrem de riscantă pe șoseaua Gherla – Cluj-Napoca, în zona localității Bonțida. Incidentul a avut loc în condiții de ceață, vizibilitate redusă și putea avea consecințe tragice.
Momentul a fost înregistrat de o cameră de bord. Șoferul unui autoturism înmatriculat în județul Bistrița-Năsăud s-a angajat în depășirea unui alt autovehicul, fără să vadă că din față de apropia un camion. În ultima secundă, a frânat brusc, atât de tare încât a ieșit fum din cauciucuri, și a reușit să revină pe banda sa.
Totul s-a petrecut în doar câteva secunde, iar doar reacția de ultim moment a prevenit o coliziune gravă.
Din fericire, de această dată, totul s-a terminat cu bine, dar cu astfel de manevre, șoferul respectiv are șanse mari ca data viitoare să nu mai fie la fel de norocos.
Poliția s-a autosesizat în urma imaginilor apărute în spațiul public. Polițiștii Serviciului Rutier s-au sesizat din oficiu și au transmis o comunicare către proprietarul autoturismului implicat.
Verificările sunt în curs, urmând ca, în funcție de concluziile acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Video
Articole înrudite
- Se deschid complet cei 52 de km din Autostrada de Centură Sud a Bucureștiului
- VIDEO Camion tractat de alt camion după ce a ajuns în șanț. Cum s-a întâmplat?
- VIDEO Un camion s-a dat peste cap. Imagini spectaculoase
- Accident de camion: Un tată rămâne să își crească singur cei 3 copii. Gesturi de solidaritate
- Un camion românesc a lovit alte 2 camioane în Ungaria. Pasagera a murit