UNTRR: FALIMENTEAZĂ 30% DIN FIRMELE ROMÂNEȘTI DE TRANSPORT RUTIER INTERNAȚIONAL DE MARFĂ Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare
Potrivit UNTRR, 30% din firmele de românești de transport rutier internațional de marfă în UE nu vor putea supraviețui crizei coronavirus, iar, din cele rămase, 50% vor părăsi România în următoarele 18 luni din cauza prevederilor Pachetului Mobilitate 1.
"Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România - UNTRR este revoltată de faptul că Pachetul Mobilitate 1 avansează accelerat, urmând procesul legislativ de adoptare la nivel european, sub presiunea politică a Statelor Vestice ale Alianței Rutiere, în ciuda crizei fără precedent cu care se confruntă transporturile rutiere din UE în plină pandemie COVID-19.
Deși recunoaștem necesitatea modernizării și aplicării armonizate a normelor sociale în domeniul transportului rutier din Uniunea Europeană (UE), am dori să semnalăm faptul că actualul acord privind Pachetul Mobilitate 1, finalizat de Președinția finlandeză în timpul negocierilor din trialogul cu Parlamentul European (PE) și Comisia Europeană (CE) la 11 decembrie 2019, contrazice obiectivul urmărit de CE în 2017 – ”de a ajuta sectorul să rămână competitiv într-o tranziție socială corectă către energie curată și digitalizare”.
Pachetul Mobilitate 1 ar putea fi benefic pentru sectorul transporturilor rutiere europene numai dacă s-ar limita cu adevărat la aspecte sociale și nu ar interfera cu aspecte de piață - ceea ce setează un precedent periculos și ipocrit în UE, față de principiile generale enunțate.
În contextul în care sectorul transporturilor rutiere este puternic pertubat de criza COVID-19, adoptarea Pachetului Mobilitate va avea efecte dramatice asupra majorității companiilor românești care operează transporturi rutiere internaționale în UE. Pe baza sondajelor și consultărilor realizate de UNTRR în ultima perioadă, estimăm că vom pierde 30% din operatorii de transport români, care nu vor putea supraviețui crizei coronavirus, iar jumătate din firmele rămase care operează transport rutier internațional vor părăsi România înainte de 18 luni, termenul de intrare în vigoare al prevederilor Pachetului Mobilitate 1.
Adoptarea Pachetului Mobilitate 1 în forma actuală, aprobată deja de Consiliul UE, afectează profund companiile de transport rutier din România, distorsionând piața europeană de transport rutier în mod real și ignorând aspectele de mediu, toate acestea cu o seninătate absolută - deghizate sub abordarea socială. Considerăm revoltătoare afirmația Eurodeputatului Ismail Ertug, Eurodeputat al grupului S&D și unul dintre raportorii TRAN pentru Pachetul Mobilitate 1, care consideră că actuala criză COVID-19 este ”un motiv în plus pentru a accelera procesul adoptării Pachetului Mobilitate 1, decât un motiv pentru a-l opri”
Comitetul de Transport și Turism al Parlamentului European (TRAN) a avut o reuniune extraordinară pe 28 aprilie 2020, în care au fost prezentate și dezbătute recomandările raportorilor TRAN pentru a doua lectură a celor 3 dosare ale Pachetului Mobilitate 1: lege specială privind detașarea conducătorilor auto în sectorul transportului rutier , revizuirea regulilor privind timpii de conducere și de odihnă și tahograf inteligent, modificarea regulilor de acces la piață și la profesie.
Raportorii TRAN au recomandat aprobarea Pachetului Mobilitate 1 în a doua lectură fără amendamente:
• Cerințe de control și norme speciale privind detașarea conducătorilor auto în sectorul transportului rutier
Raportoarea Kateøina Koneèná (GUE/NGL) consideră că s-a atins un compromis echilibrat. Întrucât poziția Consiliului este în conformitate cu acordul provizoriu încheiat în timpul negocierilor interinstituționale, raportorul recomandă aprobarea acestuia fără modificări.
• Modificarea Regulamentului (CE) nr. 561/2006 în ceea ce privește cerințele minime referitoare la perioadele de conducere zilnice și săptămânale maxime, pauzele minime și perioadele de repaus zilnic și săptămânal și a Regulamentului (UE) nr. 165/2014 în ceea ce privește poziționarea prin intermediul tahografelor
Raportoarea Henna Virkkunen (PPE) a arătat că, întrucât poziția în primă lectură a Consiliului este în conformitate cu acordul provizoriu încheiat în timpul negocierilor interinstituționale, raportorul recomandă aprobarea acesteia fără amendamente.
• Modificarea Regulamentului (CE) nr. 1071/2009 și a Regulamentului (CE) nr. 1072/2009 în vederea adaptării lor la evoluțiile din sector
Raportorul Ismail Ertug (S&D) consideră că poziția în primă lectură a Consiliului este în conformitate cu acordul provizoriu încheiat în timpul negocierilor interinstituționale, raportorul recomandă aprobarea acesteia fără amendamente.
Eurodeputații din România, Polonia, Bulgaria și Malta s-au exprimat împotriva Pachetului Mobilitate 1, spunând că afectează piața internă și libera circulație a serviciilor, Pactul ecologic, iar consumatorii din UE vor avea cel mai mult de suferit.
Președinta TRAN, Karima Delli, a precizat că ar trebui evitată depunerea a mii de amendamente, ca data trecută, iar ca ecologistă, consideră că întoarcerea camioanelor e considerată greșit ca fiind o măsură anti-ecologică.
Termenul de depunere a amendamentelor este 12 mai 2020, ora 12:00, urmând ca votul TRAN privind Pachetul Mobilitate 1 să aibă loc la sfârșitul lunii iunie 2020, iar votul în plenul Parlamentului European în luna iulie 2020.
Dacă în general prevederile sociale pot fi acceptate, nu pot fi acceptate prevederi care distorsionează piața de transport rutier. Eurodeputații care sunt în favoarea Pachetului Mobilitate 1 spun că nu vor exista efecte asupra mediului, pentru că înțeleg că, din cele 60.000 de camioane românești aflate astăzi în UE, vor mai rămâne să opereze doar 10.000. Prin această reglementare, aparatul legislativ de la Bruxelles dă dovadă de o ipocrizie fără margini.
Amendamentele depuse de eurodeputații țărilor afectate de Pachetul Mobilitate 1 au șanse minime de trecere, în condițiile în care Președintele TRAN are drept de a nu accepta amendamentele spre dezbatere și vot.
Singura șansă de eliminare a prevederilor care conduc la distorsiunea pieței ar fi la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (cu amendamentul că justiția poate fi selectivă !? – având în vedere că CJUE a stabilit că, în sectorul transporturilor rutiere, conducătorii auto nu pot efectua la bordul vehiculului lor perioada de repaus săptămânal normală la care au dreptul, deși regulamentul 561/2006 nu a fost încă modificat).", se spune în comunicatul UNTRR din data de 29 aprilie 2020.
Articole înrudite
- C5. Dorinel Umbrărescu: începutul sfârșitului?
- UNTRR: În 3 luni transportatorii români ar putea avea interzis la internațional!
- UNTRR cere extinderea cu doi ani a termenului limită de retro-echipare cu tahograf inteligent 2
- UNTRR: Transportatorii români, taxați abuziv în Bulgaria
- Webuild solicită falimentul Euroconstruct Trading '98