UNTRR cere plafonarea prețului la combustibil și reducerea taxelor și accizelor pentru transportul rutier Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
UNTRR solicită Guvernului măsuri urgente de limitare a creșterii prețurilor la carburanți, inclusiv reducerea taxelor și accizelor pentru transportul rutier comercial.
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Guvernului măsuri urgente cu privire la creșterea prețurilor la carburanții pentru transportul rutier comercial, inclusiv reducerea impozitării carburanților, pentru a evita o escaladare și mai mare a crizei economice.
Prețul global al petrolului a atins săptămâna aceasta cel mai ridicat nivel din 2008, pe fondul instabilității economice și a sancțiunilor legate de criza din Ucraina. Astfel, prețurile medii la motorină, inclusiv TVA și accize, au urcat cu 16% de la începutul lunii martie.
O astfel de majorare pe termen scurt sufocă fluxurile de bani ale transportatorilor rutieri și așa serios afectate de pandemie.
Uzual, motorina se facturează de 2 ori pe lună cu termen de plată 15 zile, în timp ce activitatea de transport se facturează de mai multe ori lunar și plata se face la 30/60/90 zile. Totodată, din cauza creșterii prețurilor la carburanți, transportatorii rutieri își consumă mult mai repede limita de credit de pe cardurile de motorină, astfel că trebuie să achite în avans soldul acumulat.
Operatorii de transport rutier operează cu marje foarte mici, astfel că sunt nevoiți să transfere creșterile de costuri către clienți, în caz contrar riscând falimentul care ar duce la o presiune suplimentară asupra lanțurilor logistice.
Aproape toate bunurile pe care le folosim zilnic – bunuri alimentare, haine, cosmetice, electronice, electrocasnice, vehicule și piese auto etc. – sunt transportate la un moment dat pe lanțul de aprovizionare cu un camion.
Având în vedere că pentru un transportator rutier costurile cu carburanții reprezintă peste o treime din costurile de operare, în lipsa unor măsuri reale din partea Guvernului, toată populația și sectoarele economice din România riscă consecințe inflaționiste grave.
UNTRR solicită acțiuni urgente din partea Guvernului pentru a limita creșterea prețurilor la carburanți, prin reducerea taxelor și accizelor la combustibil pentru operatorii de transport rutier, în caz contrar populația și companiile vor avea cel mai mult de suferit din cauza creșterii necontrolate a costurilor din transportul rutier comercial.
În lipsa unor măsuri rapide și concrete transportatorii rutieri se vor vedea în imposibilitatea de a-și plăti furnizorii de motorină.
Indexarea tarifelor de transport cu creșterea prețului motorinei trebuie făcută în timp real, astfel că solicităm autorităților române intervenția pentru suportul industriei de transport rutier, altfel lanțurile de aprovizionare vor fi afectate cu consecințe severe pentru toată populația. Trebuie acționat acum înainte să fie prea târziu!