UNTRR atenționează asupra crizei AdBlue Recomandat

UNTRR atenționează asupra crizei AdBlue

"Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) atenționează asupra crizei în curs de escaladare la nivel european a AdBlue și solicită autorităților române să monitorizeze situația și să acorde suport industriei de transport rutier în situația în care stocurile se vor epuiza.

Creșterea prețurilor la gazele naturale i-a determinat pe producătorii de AdBlue să își reducă la minimum producția, astfel că există riscul ca milioane de camioane cu motoare diesel Euro 4, Euro 5 și Euro 6 să se oprească în toată Europa.
Mai multe fabrici din UE au oprit temporar sau au redus producția, ceea ce provoacă probleme cu aprovizionarea cu AdBlue cel puțin în următoarele țări: Cehia, Slovacia, Austria, Spania și Portugalia. În plus, deși lipsa actuală de AdBlue ridică momentan doar unele probleme de aprovizionare, continuarea producției reduse în UE ar putea duce la o situație dramatică și la afectarea lanțurilor de aprovizionare.
În ultimele două săptămâni, oferta de AdBlue a scăzut, iar prețurile acestui produs esențial pentru motoarele diesel s-au dublat în mai multe țări europene. Unele companii au început să-și facă rezerve de AdBlue de teamă că stocul se va epuiza, generând panică și majorarea prețurilor.
AdBlue este un fluid injectat în cadrul motoarelor diesel ale camioanelor, autobuzelor și autocarelor pentru a reduce gazele nocive care sunt eliberate în atmosferă și, în lipsa acestuia, vehiculele sunt programate să se oprească după un număr de kilometri. Rezervorul de AdBlue al unui vehicul greu (are între 45 litri și 60 litri) trebuie reumplut la fiecare una până la două săptămâni. În prezent, pe piața europeană, 99,3% din camioane sunt alimentate pe bază de motorină și doar 0,7% folosesc combustibili alternativi.
AdBlue are la bază amoniac, iar utilizarea principală a acestuia este pentru îngrășăminte în agricultură. Conform estimărilor, în medie, 20% din producția de amoniu a unei fabrici este utilizată pentru producția de AdBlue și 80% pentru îngrășăminte.
Unul dintre cele mai importante elemente de cost în producția de amoniac este gazul natural. Prețul gazelor naturale a crescut foarte mult în ultima vreme. Acest lucru a dus la o majorare a prețului amoniacului și, inclusiv, a prețului îngrășămintelor. În acest sens, fermierii din UE neavând nevoie imediată de îngrășăminte au amânat decizia de cumpărare până în ianuarie/februarie anul viitor, sperând că până atunci prețul gazului va scădea și îngrășămintele se vor ieftini. La rândul lor, acele fabrici care produc amoniac în principal pentru îngrășăminte nu-l mai pot vinde și nu consideră că este viabil din punct de vedere economic să continue producția, deoarece rămân fără principalii lor clienți. Producerea de amoniac numai pentru AdBlue i-ar putea aduce în dificultăți financiare, deoarece ar funcționa la o capacitate de producție de 20%.
Astfel, dacă prețul gazelor naturale va rămâne foarte ridicat în următoarele două luni și fermierii vor amâna cumpărarea îngrășămintelor până în februarie, producția de AdBlue în UE va continua să scadă dacă autoritățile naționale și europene nu vor interveni.
Lipsa AdBlue ar putea duce la oprirea activității de transport rutier, ceea ce se va transpune în creșterea prețurilor produselor la raft și la o penurie de bunuri.
UNTRR solicită Guvernului măsuri de susținere a industriei de transport rutier în fața crizei AdBlue, prin asigurarea continuității producției de AdBlue în România.
Transportul rutier este unul dintre cele mai competitive și mai importante sectoare economice ale României, doar în ultimii 4 ani având o contribuție la exportul de servicii de peste 22,3 miliarde euro. Transportul rutier generează circa 5% din PIB al României și angajează peste 350.000 de persoane.", se spune în comunicatul UNTRR din 04 noiembrie 2021.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.