Un tânăr a murit după ce a intrat cu maşina într-un camion, la Ghimbav Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare

Un tânăr de 22 de ani a murit, vineri seară, după ce autoturismul pe care îl conducea s-a izbit frontal de un TIR, în localitatea Ghimbav, judeţul Braşov. Traficul în zonă este restricţionat.
Potrivit Poliţiei Judeţene Braşov, accidentul a avut loc pe strada Făgăraşului din localitatea Ghimbav.
”Un autoturism a intrat în coliziune frontală cu un TIR. În urma impactului a rezultat o singură victimă, decedată, şoferul autoturismului”, a arătat sursa citată, precizând că victima este un tânăr de 22 de ani din Codlea.
Traficul a fost blocat pe ambele sensuri, dar ulterior s-a reluat pe un singur sens de mers, desfăşurandu-se în mod alternativ, prin dirijarea traficului de către poliţiştii rutieri.
În continuare poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea circumstanţelor producerii accidentului rutier.
Articole înrudite
- Amendă de 12.000 de lei pentru șoferul unui camion care a pus un „magnet” la tahograf
- Șoferul unei cisterne cu azot lichid, prins de polițiști când fuma în cabină
- Un camion a luat foc
- Ce apreciază un șofer de camion când se angajează. Nu doar salariu e important
- 80.000 euro amendă pentru o companie la care șoferii schimbau cartela tahograf între ei