Un șofer nu a văzut indicatorul de înălțime și și-a zdrobit remorca Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Un TIR înmatriculat în județul Argeș, încărcat cu marfă, a încercat să intre, ieri dimineață, în jurul orei 9.00 în hipermarketul Kaufland din Sighetu Marmaţiei, pe la intrarea pentru aprovizionare, care se află pe o stradă laterală.
Deşi există indicator limită de înălțime, şoferul şi-a forţat norocul. Numai că acesta a ”reușit” să își facă praf vagonul autotrenului.
Șoferul autotrenului a pătruns pe poarta rezervată clienților nicidecum pe poarta care face accesul spre zona de aprovizionare. Totodată am primt fotografii cu strada care face accesul spre zona respectivă dar și cu indicatoarele montate pe strada Principală, în speță DN18B. Se pare că șoferul autotrenului nu le-a văzut sau sistemul de navigație GPS l-a îndrumat spre intrarea principală a marketului.
”Aceasta este intrarea pentru tiruri, dar acesta fiind de Argeș, foarte probabil că n-a știut intrarea și de aceea a pățit ce a pățit. Poate ar fi bine să atrageți atenția celor de la Kaufland, să rezolve problema indicatoarelor de intrare, cât și a celor de gabarit. Există, totuși acest indicator pentru aprovizionare, dar, sigur omul nu l-a văzut. Dar la intrarea pentru clienți nu este specificat absolut nimic. Totuși, pe șoseaua principală, am descoperit și acest indicator…cu scuzele de rigoare. Ar trebui, totuși să pună exact la intrare, unul cu mențiunea că este interzis tirurilor ! Acum aveți informația completă !” ne-a transmis cititorul nostru. (vasiledale.ro)
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?