Un șofer român de camion i-a băgat în bucluc pe traficanții de droguri Recomandat

Un șofer român de camion i-a băgat în bucluc pe traficanții de droguri

Zece inculpați sunt judecați până miercuri la Bordeaux, într-un dosar de trafic de droguri de-a dreptul incredibil, după confiscarea a 730 kg de cocaină, în ianuarie 2020. Totul a fost posibil datorită deciziei luate de un șofer român de TIR, scrie portalul de știri 20Minutes.

Captura a fost una impresionantă chiar și pentru polițiștii, dar a fost una absolut întâmplătoare. Și nimic n-ar fi fost posibil dacă un camionagiu român, cel care a adus cocaina în Franța, n-ar fi făcut ceva la care traficanții nu se așteptau. Plecarea anticipată a unui șofer de camion român din portul Anvers, în dimineața zilei de 24 ianuarie 2020, pare să fi stricat planurile traficanților de droguri. Și, până la urmă, chiar din cauza plecării mai devreme, zece inculpați sunt judecați în fața Tribunalului Penal din Bordeaux. Ei sunt acuzați de tentativă de transport neautorizat de droguri, participare la o asociere infracțională, deținere de arme și riscă pedepse maxime de la zece la douăzeci de ani de închisoare.

Venite din Brazilia, 660 de blocuri de cocaina (cu o puritate medie de 76%) ascunse printre scânduri de lemn și a căror valoare de piață este estimata la 43 de milioane de euro, au fost transportate în portul Anvers, din Belgia. Acolo, cu ajutorul unui complice, drogurile urmau să fie livrate traficanților, după ce erau scoase din container. Dar șoferul român responsabil cu transportul containerului cu lemn în Franța, care n-avea habar de traficul de droguri, a plecat din port mai devreme. Managerul firmei de transport i-a dat mai repede destinația finală: o firmă de tâmplărie cu sediul în Montussan, în Gironde, unde trabuia să ajungă lemnul exotic.

Traficanții de droguri, alertați de complicele lor belgian, au trimis o echipă să recupereze prada în Montluçon și Montélimar, înainte de a realiza că a existat o neînțelegere cu privire la numele orașului în care livrase șoferul român containerul și că pachetele de cocaină se află în Montussan, în regiunea Bordeaux. Între timp, când proprietarii tâmplăriei au deschis containerul și lăzile în care erau scândurile, au descoperit cocaina și au alertat poliție. Iar când comandoul trimis de traficanți ca să recupereze drogurile a intrat noaptea, prin efracție, în atelier, bărbații au fost întâmpinați de peste 20 de agenți. (Libertatea.ro)


VERSUS S03E01


CAMION FEST CEFIN 2023
      

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.