Un român s-a lovit de un camion în Germania. Accidentul i-a fost fatal Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare

Tragedie ieri după amiază pe autostrada A14 din Germania, în apropiere de localitatea Staßfurt. Timp de mai multe ore A14 a fost închisă complet.
Bogdan (32 ani) din Sighetu Marmației era la volanul unei autoutilitare și circula în direcția Halle Magdeburg. Potrivit poliției germane, un șofer în vârstă de 32 ani ce conducea o dubă cu numere de înmatriculare românești a intrat în spatele unui autotren înmatriculat în Slovacia. În urma impactului violent maramureșeanul a suferit leziuni incompatibile cu viața.
„Când am ajuns la locul accidentului, am început imediat operațiunea de salvare”, a spus declarat șeful operațiuni de salvare, Markus Glass. Cu toate acestea, medicul de urgență a confirmat decesul bărbatului câteva minute mai târziu.
Șoferul slovac al autotrenului, un bărbat în vârstă de 26 ani, a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului.
La locul tragediei au intervenit 19 salvatori de la departamentele de pompieri Ilberstedt și Güsten, dar și un elicopter. Autostrada a fost ore întregi închisă complet în direcția Magdeburg. (Sursa foto: FFW Güsten/facebook.com)
Mesaje de condoleanțe
Pe rețelele de socializare mesajele de condoleanțe curg fără încetare. ”Nu pot să cred! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace!!! Ai fost un băiat de nota 10! Mi-ai fost și prieten și coleg de clasă și colegi de bancă! Nu-mi vine sa cred ce ai putut păți! Dumnezeu să odihnească în pace” este mesajul transmis de David. ”Dumnezeu să-l odihnească în pace!” a scris Petrică. ”Deci nu pot crede! Dumnezeu să îți ierte păcatele … Sincere condoleanțe familiei”! a scris Vasile. (vasiledale.ro)
Articole înrudite
- VIDEO Șofer de camion, salvat în ultima clipă din cabina suspendată. „Nu vreau să mor”
- Amendă de 12.000 de lei pentru șoferul unui camion care a pus un „magnet” la tahograf
- Șoferul unei cisterne cu azot lichid, prins de polițiști când fuma în cabină
- Un camion a luat foc
- Ce apreciază un șofer de camion când se angajează. Nu doar salariu e important