Un mort, după ce un șofer a depășit și, pe contrasens, a izbit un camion Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Un accident rutier a avut loc luni dimineața la ieșire din Slimnic spre Sibiu.
Trei autoturisme au fost implicate în accidentul mortal. De vină ar fi un șofer de 30 de ani care a mers cu viteză într-o curbă. El a ieșit cu mașina pe acostament, iar când a vrut să reintre pe drum, a intrat pe contrasens și a intrat în coliziune cu o autoutilitară și un TIR.
„Astfel, din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe DN 14, dinspre Slimnic spre Șura Mare, pe un tronson de drum în curbă periculoasă la dreapta, un șofer în vârstă de 30 de ani a ieșit parțial în afara părții carosabile, pe acostament, iar în încercarea de a redresa autoturismul, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o autoutilitară și un autocamion conduse dinspre Sibiu spre Slimnic”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Din păcate, impactul a provocat decesul pasagerului stânga spate, un bărbat în vârstă de 54 de ani, precum și rănirea altor doi pasageri aflați în autoturism, toți ocupanții autoturismului fiind din localitatea Hașag.