Un lot de pe Autostrada Sibiu - Pitești a ajuns la 60% execuție. Când va fi gata?

Un lot de pe Autostrada Sibiu - Pitești a ajuns la 60% execuție. Când va fi gata?

Progresul general al execuției lucrărilor la Autostrada Sibiu - Pitești lot 4 "a trecut bine" de 60%, după primele 18 luni din cele 44 prevăzute în contract, anunță joi constructorul Porr. De asemenea, din primăvară va demara producția de elemente prefabricate necesare primului tunel forat de autostradă pe care îl construiește prin dealul Momâia.



„Suntem la mai puțin de 100 m de străpungerea totală a dealului Momâia pe firul tunelului Daniela (sensul de mers Sibiu – Pitești). Ca o noutate, primăvara aceasta începem producția de elemente prefabricate necesare tunelului”, transmit reprezentanții constructorului pe LinkedIn.

Aceștia adaugă că este primul lor proiect cu propria stație de prefabricate, în care produc și predalele (31,200 mp), și antretoazele necesare în zona tablierelor metalice (și acestea o premieră în proiectele de autostradă executate în România) la suprastructura a două poduri.

„Avem motive serioase să fim încrezători că termenul din februarie 2027 va fi devansat”, mai spun cei de la Porr.

„Luminița” de la capătul primului tunel din Autostrada Sibiu – Pitești urmează să fie văzută în curând, întrucât mai trebuie excavați puțin peste 100 de metri din cei 1.350 de metri ai firului”Daniela”, transmitea săptămâna trecută secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu.

Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu estima la începutul anului că străpungerea firului „Daniela” va avea loc în martie 2025, urmând ca în aprilie 2025 să fie văzută „luminița” de la capătul firurului „Alina”.

Când vom circula pe A1, în primul tunel construit de Porr?

Anterior, oficialul de la Transporturi a estimat că se va putea circula prin acest tunel cel mai devreme din toamna lui 2025, iar cel mai târziu din primăvara anului 2026.

La finalul anului se va putea circula neîntrerupt pe Autostrada Sibiu – Pitești (A1) de la Pitești până la Tigveni, după ce va fi dată în trafic și secțiunea 4, în avans față de termenul contractual din 2027, au spus anterior pentru ECONOMICA.NET reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Contractul pentru proiectarea și execuția acestei secțiuni a fost semnat în noiembrie 2021 cu Porr Construct, având o durată de 60 de luni, din care 16 luni perioada de proiectare și 44 de luni perioada de execuție a lucrărilor. Astfel, conform contractului, lucrările trebuie finalizate în 2027.

Autostrada Sibiu – Pitești, secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș

Antreprenor: PORR Construct SRL;
Lungime: 9,86 km.;
Durată contract: 60 de luni (16 luni proiectare, 44 de luni execuție);
Valoare contract: 1,678 de miliarde de lei, fără TVA;
Sursă de finanțare: Programul Transport (PT);
Termen contractual deschidere: 2027.


MAN eTGE


CARAVANA SCANIA XT
      

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.