Un camion s-a ciocnit cu o cisternă. Cine a fost vinovat?
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Un camion cu tuburi de metal s-a ciocnit cu o cisternă plină cu praf de ciment. Accidentul s-a petrecut în localitatea Ceica, din judeţul Bihor, după care camionul au luat foc, pompierii intervenind.
La faţa locului, au intervenit mai multe autospeciale. Unul dintre şoferi a fost transportat la spital.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor a mobilizat la locul accidentului echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.
De asemenea, şi şase echipaje de pompieri militari, din Detaşamentele 1 şi 2 Oradea, Garda de Intervenţie 1 Mai şi Secţia Beiuş, cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare grea, o ambulanţă SMURD tip B2, precum şi o autospecială CBRN (de primă cercetare şi evaluare chimică, biologică, radiologică şi nucleară).
Aceasta deoarece, în urma primelor informaţii primite de la persoanele care au sunat la 112, nu s-a putut stabili natura încărcăturii.
De asemenea, a fost alertat SVSU Ceica, care a intervenit cu autospeciala de lucru cu apă şi spumă din dotare.
”Din fericire, atât şoferul autocamionului, care transporta tuburi de metal, cât şi cel al autocisternei încărcate cu praf de beton, reuşiseră să se autoevacueze din cabine, înainte ca acestea să fie cuprinse de flăcări.
Citeşte şi: Incendiu puternic într-un camping din Vama Veche. Pompierii intervin de urgență
Ajunse la locul accidentului, echipajele SMURD au evaluat medical cei doi conducători auto, unul dintre aceştia fiind asistat medical, la faţa locului, şi transportat ulterior, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Oradea, celălalt refuzând transportul la spital”, a transmis ISU Bihor, conform News.ro.