Un camion cu lemne, imobilizat. Actele nu se potriveau cu ce transporta

Un camion cu lemne, imobilizat. Actele nu se potriveau cu ce transporta

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila au oprit ieri în trafic, un camion, încărcat cu material lemnos, care circula pe DN 1S, în localitatea Șercaia. După oprirea ansamblului de vehicule, înmatriculat în județul Brașov, polițiștii au verificat legalitatea actului de transport, situație în care au stabilit că acesta transportata o canitate de 33,61 mc, lemn rotund, de esență rășinoase-pin.

În urma celor rezultate din interogarea aplicaței SUMAL, s-a stabilit faptul că transportul era însoțit de un aviz electronic pentru o cantitate de 37,06 mc. material lemnos, având punctul de încarcăre un depozit din orașul Zărnești, însă cantitatea care se afla încărcată pe ansamblul auto era încărcată, de fapt, dintr-o altă localitate, pespectiv zona orașului Rupea, județul Brașov, fapt ce a dus la o neconcordanță între datele din fotografiile încărcate în aplicația SUMAL 2.0 și cele constatate de polițiști.

Astfel, pentru cele stabilite, s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea unei infracțiuni la regimul silvic, dar și a infracțiunii de fals informatic, cercetarile fiind continuate de către polițistii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila cu sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului pentru Pretecția Fondului Forestier și Piscicol, sub coordonarea unui procuror dn cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


SCHMITZ OKTOBERFEST 2023


AIC DEALER OTOKAR

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.