Un camion a spulberat o mașină. Vinovat e șoferul de TIR
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Patru persoane au fost rănite, luni seara, pe DN18, în localitatea Crăciuneşti, judeţul Maramureş, după ce maşina în care erau a fost spulberată de un camion care circula cu viteză mare. Trei din cele patru victime au fost găsite încarcerate.
Purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Oana Alexa Gonczi, a declarat, corespondentului MEDIAFAX că trei victime au fost, iniţial, încarcerate, dar au fost scoase şi transportate la spital.
”Pe DN18, în localitatea Crăciuneşti, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autovehicule. Au fost patru persoane rănite, din care trei au fost încarcerate, dar în urma intervenţiei echipajelor ISU au fost scoase şi transportate la Centrul de Primiri Urgenţe Sighetu Marmaţiei. Victimele erau conştiente”, a spus Alexa Gonczi.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Tania Şobraneţ, a declarat, la rândul său, corespondentului MEDIAFAX, că accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de trafic, astfel încât camionul a lovit autoturismul în care se aflau cele patru persoane care au fost rănite.
Articole înrudite
- Un șofer profesionist a intrat cu camionul în parapet, pe autostrada A1
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane