Un camion a rupt 300 de metri de parapet după ce s-a răsturnat pe autostradă
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Traficul rutier se desfăşoară cu dificultate, luni dimineaţa, pe autostrada A1, în zona Apoldu de Jos, la km 278, după ce un autotren a intrat în parapet şi s-a răsturnat pe şosea, anunţă Direcţia Regională de Drumuri (DRD) Braşov.
"În jurul orei 7,20, între Sălişte (judeţul Sibiu) şi limita judeţului Alba, un autotren a intrat in parapetul median, s-a răsturnat şi ocupă cele 2 benzi de viteză a căilor 1 şi 2. Se aşteaptă o macara să-l ridice pe roţi. Se circulă îngreunat pe banda 1 a fiecărei căi. A reuşit să rupă vreo 300 de metri de parapet", au precizat reprezentanţii DRD Braşov.
Pompierii au fost chemaţi să intervină de urgență, din cauza motorinei care s-a scurs pe carosabil.
"Pompierii militari din cadrul Punctului de lucru Sălişte au intervenit de urgenţă pe autostrada A1, km 278, unde un TIR s-a răsturnat pe carosabil.
Nu sunt semnalate victime. La faţa locului, pompierii militari asigură măsurile de prevenire şi sablarea carosabilului ca urmare a scurgerilor de combustibil. Autocamionul este încărcat cu cauciucuri", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Alina Voina.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?