Un camion a ajuns pe câmp. Șoferul, evacuat de urgență
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Accidentul s-a produs la intrare în Huedin, pe DN1E60. Autoritățile au fost sesizate cu privire la producerea incidentului în jurul orei 8:00.
Din primele informații, un autotren s-a răsturnat în afara părții carosabile, însă, din fericire, nu au existat victime încarcerate. Mai mult decât atât, un bărbat a fost evaluat de către paramedici dar nu a fost transportat la spital, a relatat Știri de Cluj.
La fața locului au fost mobilizați de urgență un echipaj de pompieri cu o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.
„Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în această dimineață la un accident rutier petrecut la intrare în orașul Huedin, pe DN1 E60. Echipajele noastre au găsit la fața locului un autotren răsturnat în afara părții carosabile. Din fericire, nu au existat victime încarcerate, iar un bărbat a fost evaluat de către paramedici, fără a necesita transportul la spital. La misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD”, au transmis reprezentanții ISU Cluj, citați de sursa menționată anterior.
Articole înrudite
- SURPRIZĂ Ministerul Transporturilor primește cu 20% mai mulți bani. Pe ce autostrăzi se duc?
- Accident foarte grav cu 3 camioane. Sunt 7 persoane la spital
- Un șofer a adormit la volan, a intrat pe contrasens și a lovit un camion
- VIDEO Două autoturisme s-au urcat pe un camion
- VIDEO Incredibil. Un camion a căzut într-o groapă uriașă în Japonia