Un bărbat a murit după ce a pierdut controlul volanului şi a intrat cu furgoneta, într-un camion Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Accident rutier grav, provocat de un şofer de 63 de ani care, într-o curbă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a pătruns pe contrasens.
Furgoneta pe care o conducea, a lovit frontal un camion al cărui şofer nu a mai putut evita coliziunea.
Impactul a fost atât de puternic, âncât camionul a fost proiectat pe celălalt sens de mers, unde a lovit o maşină la volanul căreia era un tânăr de 31 de ani.Accidentul s-a produs pe DN 76, în zona localităţii Rieni, din judeţul Bihor, unde au ajuns, de urgenţă mai multe echipaje de intervenţie.
“În urma investigațiilor efectuate la fața locului de către polițiștii rutieri din Beiuş, s-a constatat că, în jurul orei 15.50, un bărbat de 63 de ani, din comuna Arieșeni, județul Alba, în timp ce conducea o autoutilitară pe D.N.76, într-o curbă periculoasă la dreapta, la intrarea în localitatea Rieni, înspre Beiuș, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune frontală cu un autotren, condus de un bărbat de 51 de ani, din comuna Șinca, județul Brașov.
În urma coliziunii, autotrenul a fost proiectat pe sensul opus de circulație și a acroșat un autoturism, condus de un bărbat de 32 de ani, din localitatea Câmpeni, județul Alba, care circula din direcția Ștei înspre Beiuș”, transmite IPJ Bihor.
În urma accidentului, bărbatul de 63 de ani, a suferit multiple leziuni, care, din păcate, i-au provocat decesul, la fața locului.
De asemenea, o femeie de 64 de ani, din comuna Arieșeni, pasageră în aceeaşi furgonetă, a suferit leziuni, pentru îngrijirea cărora, a fost transportată la spital.
Poliţiştii bihoreni au deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească exact, cum s-a petrecut tragedia.
Articole înrudite
- VIDEO Un Scania european comparat cu un camion american Peterbilt 589. Ce a ieșit?
- Tragedie evitată. Un camion a intrat într-o curte
- Șofer român de camion, prins în Italia cu marfă furată, în valoare de 1.000.000 euro
- Impact devastator între o mașină și un camion
- Care sunt noile tarife RCA? Cele mai mari creșteri, în București