Un autobuz cu gaz a luat foc după ce o mașină a intrat în el. Un șofer a murit Recomandat

Un autobuz cu gaz a luat foc după ce o mașină a intrat în el. Un șofer a murit

Identitatea șoferului care a murit carbonizat în accidentul de marți seara nu a fost, deocamdată, stabilită, anunță polițiștii, care nu au indicii conform cărora cauza ar fi fost starea părții carosabile. Pompierii care au intervenit la incendiul care a urmat arată că a fost nevoie de măsuri suplimentare de protecție.

Una din cele mai probabile cauze ale accidentului de marți seara, în care un autoturism Cielo a intrat într-un autobuz Tursib, este viteza excesivă. Șoferul care a murit în accident venea dinspre Cristian, iar după ce a trecut de sensul giratoriu de la intrarea în oraș nu a mai putut controla direcția, iar mașina a derapat în autobuzul care venea din sens invers.

Faptul că derapajul s-ar fi produs din cauza poleiului de pe șosea nu este, deocamdată, luată în calcul de polițiști care anchetează accidentul. „Până în acest moment, nu au fost identificate indicii care să susțină ipoteza că un factor determinant în producerea accidentului ar fi fost starea părții carosabile. Dacă, pe parcursul anchetei, se va stabili că starea părții carosabile ar fi influențat producerea evenimentului, atunci vor fi luate măsuri în consecință”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu, pentru cititorii Turnul Sfatului.

Celălalt șofer implicat în accident, cel care conducea autobuzul, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe de unde, după investigații, a plecat acasă cu recomandări din partea medicilor, transmit reprezentanții Spitalului județean Sibiu.

Pompierii spun că, din cauza faptului că autobuzul era alimentat cu gaz, a fost nevoie de atenție sporită. „Având în vedere faptul că a fost vorba de un accident rutier urmat de incendiu care s-a manifestat generalizat la ambele vehicule implicate în accident, intervenția a fost una mai rar întâlnită. Din cauza faptul că autobuzul era alimentat cu gaz, a fost nevoie de stabilirea unui perimetru de siguranță, pentru a nu pune în pericol pompierii, întrucât există un risc de explozie. În orice misiune de salvare, siguranța salvatorului este importantă”, transmit reprezentanții ISU.

În autobuz se aflau doi pasageri, care nu au fost răniți în accident și au ieșit singuri pe ușile deschise de șofer.


MAN eTGE


BĂNICESCU - VARTA
      

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.