Trei cetăţeni afgani, ascunşi într-un camion încărcat cu piese auto
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
- Video
Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Giurgiu au depistat trei cetățeni afgani care au încercat să intre ilegal în ţară, ascunși în compartimentul pentru marfă al unui autocamion. Aceștia au fost preluați de către autoritățile de frontieră bulgare, în vederea continuării cercetărilor.
În ziua de 08.03.2022, în jurul orei 13.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autocamion, un cetățean turc în vârstă de 42 de ani. Acesta transporta conform documentelor de însoțire a mărfii, piese auto din Turcia pentru România.
Procedând la verificarea exterioară a mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au constatat faptul că șnurul asigurator al semiremorcii era tăiat și lipit, motiv pentru care au dispus efectuarea unor verificări amănunțite.
Astfel, au fost descoperite în compartimentul marfă al autocamionului trei persoane de sex masculin.
La cercetări a rezultat faptul că bărbații, cu vârste cuprinse între 20 şi 25 de ani, sunt din Afganistan și s-au urcat în autocamion când se aflau pe teritoriul Turciei, fără a beneficia de sprijinul șoferului. Aceștia au declarat autorităților că intenționau să ajungă în Germania.
Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, afganii, șoferul și mijlocul de transport au fost preluați de către reprezentații Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Video
Articole înrudite
- Cozi uriașe la RAR. Care este motivul?
- Camioane blocate din cauza zăpezii. Unele nu aveau anvelope de iarnă
- Șofer român de camion „le-a mutat nasul” polițiștilor nemți. Cât de beat era?
- Un camion a derapat de pe carosabil la Călărași
- Un camion a căzut în groapa unde a aruncat ilegal mizerie. L-au scos cu macaraua