Transportatorii trebuie să treacă la vehicule verzi pentru a intra în orașe ^Recomandat

Tir Magazin vă prezintă cele mai importante prevederi care pot „afecta” și companiile de transport.
Legea își dorește să stabilească un cadrul general pentru promovarea și gestionarea mobilității urbane durabile la nivel național.

Legea impune ca un procent mare de vehicule de transport să fie complet nepoluante:

Municipiile reședință de județ trebuie să asigure o cotă din stocul total de vehicule din categoriile M1, M2 și M3, așa cum sunt definite prin Regulamentul (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și ale sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 715/2007 și (CE) nr. 595/2009 și de abrogare a Directivei 2007/46/CE, ce sunt în proprietatea acestora și/sau care sunt utilizate la transportul public de persoane, care să fie reprezentată de vehicule cu emisii 0, în următoarele procente și termene:

a) până la data de 31 decembrie 2025 cel puțin 5%;
b) până la data de 31 decembrie 2028 cel puțin 10%;
c) până la data de 31 decembrie 2031 cel puțin 20%;
d) până la data de 31 decembrie 2034 cel puțin 30%;
e) până la data de 31 decembrie 2037 cel puțin 40%;
f) până la data de 31 decembrie 2040 cel puțin 50%.

Cum se definesc categoriile

Categoria M1 – vehicule din categoria M, având cel mult opt locuri aşezate în plus faţă de locul aşezat al conducătorului auto. Categoria M2 – vehicule din categoria M, având mai mult de opt locuri aşezate în plus faţă de locul aşezat al conducătorului auto şi care au o masă maximă care nu depăşeşte 5 tone.
Categoria M1 – vehicule din categoria M, având cel mult opt locuri aşezate în plus faţă de locul aşezat al conducătorului auto. Categoria M2 – vehicule din categoria M, având mai mult de opt locuri aşezate în plus faţă de locul aşezat al conducătorului auto şi care au o masă maximă care nu depăşeşte 5 tone.
Categoria M2 — Vehicule concepute și construite pentru transportul de persoane, care au în afara scaunului conducătorului mai mult de opt locuri pe scaune și o masă maxima ce nu depășește 5 tone;
Categoria M3 — Vehicule concepute și construite pentru transportul de persoane care au în afara scaunului conducătorului mai mult de opt locuri pe scaune și masă maximă ce depășește 5 tone;
Pentru vehiculele din categoriile M2 și M3 care au o capacitate de transport mai mare de 22 de persoane , exclusiv conducătorul , se definesc următoarele 3 clase :
Clasa I : vehicule prevăzute cu suprafețe destinate persoanelor în picioare și permițând deplasări frecvente ale persoanelor;
Clasa ÎI : vehicule destinate în principal transportului de persoane așezați și concepute pentru a permite transportul de persoane în picioare pe culoar și / sau într-un spațiu care nu este mai mare decât cel prevăzut pentru două scaune duble;
Clasa III : vehicule destinate exclusiv pentru transportul persoanelor așezați .

Se instituie zone cu emisii scăzute (ZNSE)

În vederea limitării emisiilor provenite din transportul rutier și a îmbunătățirii calității aerului și sănătății populației se stabilesc zone cu nivel scăzut de emisie, denumite în continuare ZNSE. Prin ZNSE se înțelege zona delimitată de către autoritatea publică locală în cadrul căreia se instituie restricții și/sau taxare pentru accesul autovehiculelor în vederea îmbunătățirii calității aerului. ZNSE sunt stabilite de către autoritățile administrației publice locale și sunt aprobate prin hotărâri ale consiliilor locale, hotărâre a Consiliului General al Municipiului București, respectiv prin hotărâri ale consiliilor județene, după caz.
Stabilirea și aprobarea ZNSE se realizează după cum urmează:

ZNSE se marchează cu indicatoare de către autoritățile administrației publice locale, care pot să stabilească regulile și tarifele de acces al vehiculelor în interiorul acestora.

ZNSE pot fi de două tipuri:

a) ZNSE pentru care se stabilesc tarife de acces, caz în care autoritatea administrației publice locale care instituie aceste ZNSE trebuie să implementeze mecanisme care să asigure accesul în mod controlat în interiorul ZNSE;
b) ZNSE pentru care nu se stabilesc tarife de acces, ci doar reguli de acces, caz în care autoritatea administrației publice locale care instituie aceste zone nu trebuie să implementeze mecanisme care să asigure accesul în mod controlat în interiorul acestor zone, de exemplu bariere de acces, dar trebuie să asigure controlul aleatoriu al accesului în aceste zone prin intermediul poliției locale.

Autoritățile administrației publice locale sunt obligate să evidențieze ZNSE în planurile de mobilitate urbană durabilă și/sau în planurile de urbanism. Tarifele de acces se constituie venituri la bugetul local al autorităților administrației publice locale care au instituit respectivele ZNSE. Sumele anuale constituite venituri la bugetul local al autorităților administrației publice. Autoritățile administrației publice locale au obligația să aloce în fiecare an fonduri pentru investiții în proiecte pentru protecția mediului, în special pentru îmbunătățirea calității aerului, în sumă totală de cel puțin 75% din totalul veniturilor obținute în anul precedent din aplicarea tarifelor de acces prevăzute la alin. (2) lit. a).

În interiorul perimetrului ZNSE este permis accesul doar pentru autovehiculele care îndeplinesc cel puțin una dintre următoarele condiții:

a) respectă standardele de emisii ale zonei;
b) achită tariful aferent zonei, dacă este cazul;
c) sunt exceptate sau beneficiază de reducere de până la 100% de la plata taxei.
Prevederile de mai sus nu se aplică vehiculelor aparținând sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională, precum și vehiculelor aferente serviciilor publice de intervenție, respectiv vehiculelor care asigură serviciul public de transport de persoane.

Accesul în funcție de emisii, taxele și excepțiile aferente zonelor cu emisii scăzute se stabilesc de către autoritățile administrației publice locale.

Cum se amenjează terminale intermodale în orașe

Prin nod urban se înțelege o zonă urbană unde elemente ale infrastructurii de transport din cadrul rețelei transeuropene de transport, cum ar fi porturi, inclusiv terminale pentru călători, aeroporturi, gări feroviare, platforme și terminale de mărfuri amplasate în interiorul sau în apropierea zonei urbane, sunt conectate la alte elemente ale infrastructurii respective și la infrastructura aferentă traficului regional și local.
În contextul dezvoltării rețelei transeuropene de transport în noduri urbane, pentru a asigura funcționarea eficientă și fără sincope a întregii rețele, municipiile desemnate noduri urbane au următoarele obligații:
a) să asigure disponibilitatea infrastructurii de reîncărcare și realimentare pentru combustibili alternativi;
b) să dezvolte terminale multimodale de călători pentru a facilita conexiunile pe primul și ultimul kilometru, echipate cu cel puțin o stație de reîncărcare dedicată deservirii autobuzelor și autocarelor, până la data de 31 decembrie 2030;
c) să asigure dezvoltarea a cel puțin un terminal multimodal de marfă, dacă acesta nu există deja, care să permită o capacitate suficientă de transbordare în interiorul nodului urban sau în apropierea acestuia, până la data de 31 decembrie 2040. Un terminal intermodal de marfă poate deservi mai multe noduri urbane.