Cum vor fi afectați transportatorii de retragerea Marii Britanii
- Publicat în News
La 31 decembrie 2020, s-a încheiat perioada de tranziție pentru retragerea Regatului Unit din UE.
La 31 decembrie 2020, s-a încheiat perioada de tranziție pentru retragerea Regatului Unit din UE.
Aproape 200 de camioane au ieșit din Franța după ce Marea Britanie a părăsit oficial uniunea vamală a UE și piața unică, la miezul nopții, acesta fiind actul final al ieșirii din Uniunea Europeană, a spus operatorul Getlink.
Textul acordului de parteneriat economic şi comercial încheiat de Uniunea Europeană (UE) şi Regatul Unit joi, în Ajunul Crăciunului, un document de 1.246 de pagini, a fost publicat, relatează AFP care prezintă liniile mari ale acestui tratat, care stabileşte cadrul relaţiilor între cele două părţi începând de la 1 ianuarie.