Spulberați de camion după ce o dubă le-ar fi împins mașina pe contrasens Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
- Video
Trei persoane au fost rănite luni, pe DN1, la ieșirea din orașul Făgăraș, într-un accident în care au fost implicate patru autovehicule. Scena a fost surprinsă de o cameră de bord.
În imagini se vede coloana de mașini care circulă foarte aproape una de alta, fără a păstra o distanță de siguranță. Posibil lovit din spate, un autoturism ajunge pe contrasens și intră într-un TIR, dotat cu cameră de bord.
Șoferul acestuia trage de volan și ajunge pe câmp, zeci de metri. În urma accidentului, trei oameni au fost răniți, iar doi dintre ei au rămas blocați în vehicule.
Bucăți din caroseriile mașinilor s-au împrăștiat pe șosea. La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de salvare și un elicopter SMURD, care a transportat victimele la spital.
Traficul a fost blocat zeci de minute. Poliţiştii fac acum cercetări pentru a stabili cu exactitate care a fost cauza accidentului.
Unul dintre motive ar putea fi și viteza mult prea mare. Inspectoratul General al Poliției Române atrage atenția că, în primele șapte luni ale anului, 148 de oameni și-au pierdut viața din cauza accidentelor provocate de viteza mult prea mare.
Agenții de la rutieră au anunțat că vor face mai multe controale, pe această temă, până pe 11 august.
Video
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?