SOS! Leul pe tobogan!

SOS! Leul pe tobogan!

BNR a decis miercuri îngustarea intervalului dintre dobânzile de intervenţie pentru a bloca creşterea ROBOR, pe fondul tensiunii generate de incertitudinea fiscală, iar cursul euro parcă preia nervozitatea investitorilor.

 

BNR iese „dintr-un imperiu al do­minanţei creditului în valută“, care a impus multe constrângeri po­liticii monetare, şi intră într-o zo­nă în care rata de politică mo­ne­tară devine de referinţă, dobânzile din pia­ţă ur­mând să oscileze în jurul ei, după cum reiese din declaraţiile gu­verna­to­rului BNR, Mugur Isărescu.

Banca centrală a promis pentru pe­rioada următoare şi „gestionarea fer­mă a lichidităţii“ prin toate instru­men­tele pe care le deţine, după ce pâ­nă acum asigura o gestiune „adecvată“, transmite Ziarul Financiar.

Ponderea creditului în lei s-a majorat până la 61,4%, evoluţie care „certifică şi asigură o mai bună transmisie a politicii mo­netare“, în viziunea BNR. În aceste con­diţii, regimul cursului de schimb poate fi ceva mai flexibil decât în anii trecuţi.

„Mai multă flexibilitate a cursului bineînţeles că trebuie să fie. Cineva trebuie să se mişte mai mult. Sunt trei variabile pe care nu ai cum să le ţii pe toate: rezervele, cursul şi dobânzile. Noi am făcut o combinaţie: nici la rezerve nu am ţinut prea mult, dar am fost spre limita superioară, cu do­bân­zile am ajuns în acest punct şi cre­dem că rata de politică monetară tre­buie să aibă mult mai multă semnificaţie. Este mai bine pentru economia ro­mânească de astăzi, cu un grad de euroizare mai scăzut“, a declarat Isărescu la briefingul de presă de după şedinţa de politică monetară de ieri.

Con­siliul de administraţie al BNR a men­ţinut ieri, la ultima şedinţă de politică mo­netară din 2017, dobânda-cheie la 1,75%, nivel la care staţionea­ză din pri­mă­vara anului 2015. Pe de altă parte, boar­dul băncii centrale a decis să con­tinue să ajusteze cori­do­rul format de facilitatea de cre­dit şi de depozit din jurul do­bânzii-cheie, cu încă 25 de puncte de bază, până la Ă/-1 punct pro­cen­tual, ducând la majorarea do­bân­zii la facilitatea de depozit până la 0,75%, în timp ce dobân­da Lombard a coborât la 2,75%.

BNR anticipează un puseu al inflaţiei la începutul anului viitor, care poate să fie tenporar, iar guver­na­torul BNR Mugur Isărescu a dat de înţeles că BNR nu va avea intervenţii care să ducă la „bruscarea economiei“, prin majorarea dobânzii-cheie, dacă este vorba doar de o creştere conjuncturală a preţurilor de consum.

„Noi ne aşteptăm la un asemenea puseu al inflaţiei. Ştim însă că el va fi depăşit. Nu are niciun rost să reacţionăm, în sensul să luăm măsuri care înseamnă bruscarea economiei pentru a ataca o chestiune care este temporară. Dar dacă vedem că este vorba de o tendinţă de creştere a inflaţiei care tinde să dureze, bineînţeles că vom reacţiona“, a mai spus Isărescu

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.