Șoferii pot fi amendați pe baza înregistrărilor video făcute de alți șoferi Recomandat

Șoferii pot fi amendați pe baza înregistrărilor video făcute de alți șoferi

Cei ce surprind comportamente agresive în trafic vor putea trimite înregistrările audio-video polițiștilor, care, în baza acestora, vor putea sancționa șoferii, potrivit unei ordonanțe oficializate recent.

Pentru sancționarea șoferilor indisciplinați în trafic, polițiștii vor putea utiliza, de asemenea, date de monitorizare a traficului rutier primite de la administratorii drumurilor publice, iar în aceste cazuri, polițiștii vor putea sancționa mai multe tipuri de abateri de la regulile de circulație, nu doar comportamentul agresiv în trafic, așa cum se întâmplă în cazul înregistrărilor făcute cu camere de bord sau telefoane.

Printre mai multe schimbări aduse recent Codului rutier, OUG 84/2024 introduce posibilitatea ca șoferii să fie sancționați și în baza unor înregistrări audio-video primite de polițiști de la alți participanți la trafic sau de la administratorii drumurilor publice.

În primul rând, șoferii vor putea fi sancționați pe baza unei înregistrări audio-video sau video primite de la un alt participant la trafic, respectiv pe baza înregistrărilor făcute cu camere de bord sau telefoane, dar doar dacă în imagini sunt surprinse manevre agresive.

Mai exact, ordonanța prevede că „polițistul rutier poate constata contravenția de adoptare a unui comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice (...) și cu ocazia verificării sesizării formulate de un participant la trafic ce a perceput în mod nemijlocit și întâmplător efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul unui vehicul, a oricăreia dintre manevrele prevăzute la art. 541 alin.(2) și a surprins aceste manevre agresive într-o înregistrare audio-video sau video, după caz”.

La articolul 541, Codul rutier se referă la comportamentul agresiv în trafic, prin care se înțelege efectuarea, pe drumul public, de către șoferi a uneia dintre următoarele manevre:
deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens;

întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;

pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare;

circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, ori reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, de natură a intimida conducătorul acestuia;

folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație;

conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu partea carosabilă numai una dintre roți;

mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalți participanți la trafic care circulă în spatele acestuia;

realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia;
conducerea intenționată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public. (avocat.net)


IVECO eDAILY


CAMION FEST 2024
      

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.