Șoferii de camion ucraineni mor la granița Ucrainei cu Polonia: Al treilea caz în doar o lună Recomandat

Șoferii de camion ucraineni mor la granița Ucrainei cu Polonia: Al treilea caz în doar o lună

Un al treilea şofer de camion ucrainean a murit în timp ce aştepta, prins în blocajul de la graniţa cu Polonia organizat ca protest de şoferii polonezi, a anunţat sâmbătă postul public de televiziune ucrainean Suspilne, relatează Reuters.

Suspilne, care citează un oficial al asociaţiei internaţionale a transportatorilor rutieri din Ucraina, a declarat că şoferului i s-a făcut rău la punctul de trecere Krakiveţ-Korczowa - unul dintre cele patru puncte afectate de proteste. El a murit în timp ce era dus la spital.

Suspilne a precizat că alţi doi şoferi ucraineni au murit luna trecută după ce au fost prinşi în blocajul de la graniţă.

 Camionagiii polonezi care protestează spun că şoferii ucraineni le afectează activitatea şi banii. Kievul spune că volumul traficului pe timp de război face ca sistemul de permise pentru camioane, existent înainte de război cu Uniunea Europeană, să fie impracticabil.

Şoferii polonezi blochează punctele de trecere din 6 noiembrie, cerând Uniunii Europene să restabilească acest sistem care obliga companiile ucrainene să obţină permise pentru a opera în blocul european, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru camionagiii europeni pentru a intra în Ucraina.

Unul dintre punctele de trecere, Jahodyn-Dorohusk, a fost redeschis traficului în această săptămână, dar ar putea fi închis din nou după ce un tribunal a decis că un primar polonez nu le poate interzice camionagiilor să organizeze un protest în comuna sa. Camionagii ar urma să îşi reia luni protestul acolo. Primarul s-a adresa instanţei pentru a opri blocajul pe motiv că acesta ar afecta locurile de muncă locale.

Camionagiii slovaci au organizat proteste similare la punctele de frontieră cu Ucraina în această săptămână, dar şi-au încheiat acţiunea vineri.


IVECO LANSARE BARCELONA


I LOVE DRACULA EP.01

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.