Șoferii de camion pot intra în Grecia fără test Covid-19
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Grecia a revenit asupra obligaţiei pentru transportatori de mărfuri de a prezenta un test negativ pentru infecţia cu SARS-CoV-2, informează Ministerul Afacerilor Externe.
"Autorităţile elene au anunţat că tranzitul camioanelor pentru transportul de mărfuri este posibil prin toate punctele de control ale frontierelor terestre ale Republicii Elene, fără a necesita deţinerea unui test molecular negativ pentru infecţia cu SARS-CoV-2", arată sursa citată.
Această nouă modificare vizând condiţiile de acces pentru transportatorii de marfă a fost posibilă inclusiv ca urmare a demersurilor efectuate, în regim de urgenţă, de către Ministerul Afacerilor Externe, în plan bilateral şi la nivelul Comisiei Europene, având în vedere necesitatea respectării recomandărilor acesteia referitoare la culoarele verzi de transport.
"Ministerul Afacerilor Externe atrage însă atenţia că reglementările privind obligativitatea prezentării acestui test rămân în vigoare pentru toate celelalte categorii de persoane care călătoresc în Grecia. Toate aceste măsuri sunt valabile până la data de 31 august 2020", se arată în comunicat.
MAE reaminteşte că testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate din ţara de origine, iar certificatele trebuie să fie prezentate în limba engleză şi să conţină numele şi prenumele persoanei testate, precum şi seria şi numărul cărţii de identitate sau ale paşaportului persoanei respective.
Prezentarea unui certificat care să ateste rezultatul negativ al testului COVID-19 nu exclude procedura testării aleatorii şi nici completarea formularului electronic PLF/Passenger Locator Form şi prezentarea codului QR.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?