Șofer român de camion de 19 ani prins cu vietnamezi ascunși într-o cutie Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
George-Flavien Oprea, șofer de camion român în vârstă de 19 ani, a fost judecat în instanță pentru că a încercat să introducă ilegal persoane aflate în situație neregulată, în Anglia.
Aceste fapte au fost comise în portul Calais, pe 28 decembrie, și judecătorul a reținut în sarcina românului și circumstanțe agravante, scrie portalul cotidianului regional francez Nord Littoral.
Serviciile britanice de imigrare au predat Poliției de Frontieră cinci persoane de naționalitate vietnameză.
Aceste cinci persoane au călătorit într-o cutie de 3 metri lungime, pe 1,50 metri lățime și 30 de centimetri înălțime.
Vietnamezii nu aveau cum să iasă din cutie, pentru că doar George-Flavien Oprea, șoferul camionului, era în posesia unei șurubelnițe pentru deschiderea sau închiderea capacului.
Una dintre victime a fost audiată de anchetatori.
„ Am ajuns la Paris în iunie, ni s-a spus să luăm trenul și pe 28 decembrie, în jurul orei 13.00, am fost aduși într-o parcare de la granița cu Belgia și conducătorul a fost cel care ne-a primit. Ne era foarte frig și eram foarte înghesuiți”, a spus unul dintre migranți.
Telefonul inculpatului a fost analizat, dar anchetatorii nu au găsit nimic incriminator.
Cazierul francez al lui George-Flavien Oprea era curat, dar acesta era deja sub control judiciar în România.
La plecarea din țară, a spus că i s-au dat 200 de euro pentru cheltuieli de călătorie și urma să primească 1.000 de euro la sosirea în Anglia.
Procurorul francez a cerut o pedeapsă de 16 luni de închisoare împotriva românului.
Apărat de avocata Marion Lecerf, Oprea a fost condamnat la 15 luni de închisoare, dintre care 5 cu suspendare.
A fost decisă continuarea detenției sale, precum și interdicția de a se întoarce în Franța pentru o perioadă de 3 ani, după eliberarea sa din închisoare.
Articole înrudite
- VIDEO O șoferiță din România conduce camionul în marșarier și rampă. „Foarte fain”
- Se opresc lucrările la Podul Ruse - Giurgiu. Care e motivul?
- Un șofer român de camion a condus 30 de ore până în Germania. Ce i-a făcut poliția?
- 200 km de autostrăzi și drumuri expres inaugurate în 2025
- Poliția germană caută șoferul român al unei dube albe. A făcut pagube de 70.000 euro