ȘOC! Taxele pentru mașinile sub 1.600 cmc CRESC cu 50%
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Un grup format din zeci de deputaţi poziţionaţi pe întreg eşichierul politic încearcă să modifice legea privind Codul Fiscal astfel încât impozitele datorate statului de proprietarii de maşini de teren, SUV-uri de lux şi limuzine cu motoare mari să se reducă cu până la 90 la sută.
Reversul medaliei: impozitele datorate de românii care au maşini cu motoare până în 1.600 de centimetri cubi cresc cu aproximativ 50 la sută.
Concret, este vorba de propunerea legislativă privind modificarea alin. (2) al art.470 din Legea nr.227/2015. Iniţiatorii, un grup de 60 de deputaţi printre care şi Robert Turcescu şi preşedintele USR Dan Barna , îşi motivează propunerea de modificare legislativă susţinând că scăderea nivelului impozitării maşinilor îi va convinge pe români să nu mai apeleze la soluţia înmatriculării maşinilor în Bulgaria unde taxele sunt sensibil mai mici. În plus, susţin iniţiatorii, aprobarea modificărilor ar fi benefică şi din punctul de vedere al asigurărilor auto, întrucât procesul de recuperare a daunelor e mult mai dificil când sunt implicate autoturisme care nu sunt înmatriculate în România şi se fac decontări prin sistemul „Carte Verde”. Schema prin care creşte taxa pentru maşini obişnuite Practic, propunerea legislativă schimbă şi modul de calcul al impozitului. Acum, la calcularea impozitului se înmulţeşte numărul grupelor de câte 200 de centimetri cubi (plus o eventuală fracţiune din aceasta) cu valoarea corespunzătoare clasei de capacitate cilindrică. De exemplu, la un motor de 1.600 de centimetri avem opt grupe de 200 de centimetri cubi care se înmulţesc cu 8 (valoarea prevăzută de lege pentru aceste motoare). Impozitul datorat de contribuabil este de 64 de lei. Dacă proiectul de lege va fi aprobat, impozitul se va calcula prin înmulţirea numărului de centrimetri cubi ai autovehiculului cu o valoare specifică fiecărei limite a capacităţii cilindrice. La acelaşi motor de 1.600 de centimetri cubi, se va înmulţi 1.600 cu valoarea de 0,06. Noul impozit va fi de 96 de lei. Cu fix 50 la sută mai mare decât în prezent. Cum se topeşte impozitul bolizilor Însă pentru un luxos şi puternic SUV Porsche Cayenne de exemplu, cu un motor cu o capacitate cilindrică de 3.598 de centimetri cubi, modificarea legii va aduce o economie anuală de peste 1.000 de euro. Mai exact, în acest moment pentru o astfel de maşină, conform altgoritmului, se plăteşte un impozit de 5.220 lei anual. Dacă modificările legislative se aprobă, noul impozit va fi de numai 432 de lei. Practic, pentru orice maşină care are motorul mai mic de 1.800 de centimetri cubi, dacă noua reglementare va intra în vigoare, impozitul anual va creşte cu aproximativ 50 la sută. Abia peste această capacitate se înregistrează scăderi, apogeul fiind atins la „monştri” de 3.000- 4.000 de centimetri cubi. În finalul Expunerii de motive care însoţeşte propunerea legislativă se mai spune că modificarea va „creşte încasările la bugetele locale”. Probabil aşa va fi. Dar nu „în urma reducerii evaziunii fiscale în grupa autoturismelor cu capacitate cilindrică mare”, aşa cum se spune în acelaşi document, ci pentru că se măresc impozitele datorate pentru marea masă a maşinilor cu 50 la sută (adevarul.ro).
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?