Situația drumurilor naționale. Unde nu pot circula camioanele Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare

Starea traficului rutier în cursul zilei de luni, 30 Ianuarie 2023, ora 07:00, la nivel național.
Potrivit Centrului infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, din cauza condițiilor meteorologice a rămas închis circulației publice DN 24D, între localitățile Băleni – Tulucești, județul Galați.
De asemenea, traficul este restricționat pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone) pe DN 24D, între Băleni și limită cu județul Vaslui.
Este semnalată burniță care favorizează depunerea poleiului pe mai multe artere rutiere din județul Dâmbovița, fără a fi semnalate evenimente rutiere în desfășurare.
Pe autostrada A2 București-Constanța, pe tronsonul kilometric 10-36 este semnalată ninsoare slabă, carosabilul fiind umed și nu sunt evenimente rutiere în desfășurare. Pe tronsonul kilometric 36-212 și pe autostrada A4 Ovidiu Agigea, carosabilul este parțial umed, fără precipitații.
Pe autostrăzile A1 București-Pitești, A3 București-Ploiești și A1 Sibiu-Deva nu sunt semnalate precipitații, iar vizibilitatea este bună.
Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să vă deplasaţi şi echipaţi-vă maşina corespunzător, cu anvelopele de iarnă!
Sporiți atenția la poduri au la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare
Sporiţi atenţia la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare şi evitaţi oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic îi poate rupe.
În condiții de trafic intens, păstraţi-vă calmul, respectați toate regulile de circulație şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule, potrivit Centrului Infotrafic.
În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii/ceții/lapoviţei/ninsorii, folosirea luminilor de către toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente rutiere.
Curăţaţi farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!
Articole înrudite
- VIDEO Șofer de camion, salvat în ultima clipă din cabina suspendată. „Nu vreau să mor”
- Amendă de 12.000 de lei pentru șoferul unui camion care a pus un „magnet” la tahograf
- Șoferul unei cisterne cu azot lichid, prins de polițiști când fuma în cabină
- Un camion a luat foc
- Ce apreciază un șofer de camion când se angajează. Nu doar salariu e important