Se tranșează azi scandalul UBER?
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Reprezentanţii serviciului Uber în România organizează luni o conferinţă de presă în care vor vorbi despre proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pus recent în dezbatere de Guvern, prin care se intenţionează modificarea Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.
"În cadrul întâlnirii vrem să discutăm pe larg poziţia Uber faţă de aceste modificări, dacă şi cum pot afecta activitatea Uber în România şi care sunt perspectivele privind reglementarea serviciilor de ridesharing în România", precizează organizatorii.
La finele lunii aprilie, după o acţiune de protest organizată în Bucureşti, reprezentanţii COTAR şi cei ai Guvernului au semnat un protocol conform căruia în maximum 30 de zile va fi promovat un proiect de Ordonanţă pentru modificarea legii privind transportul în regim de taxi. În replică, oficialii UBER România au afirmat că au primit asigurări de la reprezentanţii Executivului că modificările aduse Legii taximetriei nu vor afecta în nicio măsură serviciul UBER şi nici şoferii parteneri.
În data de 11 mai, avocatul general al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) susţinea că platforma Uber furnizează un serviciu de transport şi trebuie să deţină o licenţă, fiind o posibilă lovitură pentru societatea americană, transmite Reuters.
"Platforma electronică Uber, deşi este un concept inovator, ţine de domeniul transporturilor. Astfel, Uber poate fi obligat să obţină autorizaţiile şi licenţele necesare conform legislaţiei naţionale", explica avocatul general Maciej Szpunar într-un comunicat publicat de CJUE.
Potrivit acestuia "şoferii Uber nu exercită o activitatea autonomă care este independentă de platformă. Dimpotrivă, această activitate nu poate exista decât prin intermediul platformei, fără de care nu ar avea niciun sens", adaugă Maciej Szpunar. Potrivit acestuia, Uber nu poate fi considerat doar un intermediar între şoferi şi pasageri în condiţiile în care controlează aspecte importante economic ale serviciului de transport urban.
Opinia avocatului general nu este însă una obligatorie, însă în majoritatea cazurilor judecătorii curţii urmează opinia avocatului general. O decizie definitivă a CJUE, instanţa juridică supremă din UE, este aşteptată la finalul acestui an.
Cazul a fost înaintat de o asociaţie de şoferi de taxi din Barcelona care susţine că Uber practică o concurenţă incorectă cu serviciul său UberPOP, care utilizează şoferi fără licenţă.
Uber a precizat că aşteaptă decizia definitivă a CJUE dar a adăugat că şi în situaţia în care ar fi considerată o companie de transport "aceasta nu va modifica modul în care suntem reglementaţi în majoritatea ţărilor din UE deoarece aceasta este deja cazul în prezent".
Compania Uber a fost fondată în 2009 în Statele Unite ale Americii, iar din februarie 2015 Uber este prezentă şi în România, la Bucureşti, cu trei servicii: uberX, UberSELECT şi Uber Child Seat.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?