Sancțiunile aplicate pe e-Transport s-ar putea amână cu trei luni Recomandat

Sancțiunile aplicate pe e-Transport s-ar putea amână cu trei luni

Amenzile aplicabile pentru neregulile în utilizarea sistemului e-Transport, pentru monitorizarea transporturilor rutiere cu risc fiscal ridicat, vor fi aplicate doar de la începutul anului viitor, față de termenul de 1 octombrie 2022, se arată într-un proiect de ordonanță al Ministerului Finanțelor Publice, care aduce și o serie de modificări tehnice, unele solicitate de mediul de afaceri din acest sector.

Sistemul național RO e-Transport, pentru monitorizarea transporturilor de bunuri cu risc fiscal ridicat, precum legume, fructe, băuturi alcoolice, produse minerale, îmbrăcăminte și încălțăminte, a devenit obligatoriu de la 1 iulie 2022.

Persoanele fizice și companiile urmau să fie sancționate, începând cu data de 1 octombrie 2022, în cazul în care nu respectau normele legale aprobate de guvern prin Ordonanța de urgență nr. 41/2022.

Prin proiectul de act normativ se propune amânarea termenului care vizează stabilirea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor, astfel ca acesta să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2023, se arată în nota de fundamentare.

Ce amenzi sunt prevăzute


Declararea în Sistemul RO e-Transport a unor cantități diferite de cele care fac obiectul transportului de bunuri se pedepsește astfel:

cu amendă de la 10.000 la 50.000 de lei în cazul persoanelor fizice;
cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei în cazul persoanelor juridice, precum şi confiscarea contravalorii bunurilor nedeclarate.
Conducătorul vehiculului de transport care nu prezintă documentele de însoțire a bunurilor cu risc fiscal va fi sancţionat cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei.

Alte modificări și clarificări


Având în vedere necesitatea asigurării unei mai bune conformări a contribuabililor din perspectiva îndeplinirii obligațiilor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2022, necesare continuării activității cu efect direct atât în ceea ce privește colectarea veniturilor la bugetul general consolidat al statului, cât și în ceea ce privește susținerea unei economii active, iar pe de altă parte, protejarea bugetului de stat prin împiedicarea efectuării unor operațiuni cu rea-credință în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale prevăzute de lege, prin proiectul de act normativ se propun următoarele:

Îmbunătățirea și extinderea noțiunilor utilizate în cuprinsul actului normativ pentru claritatea textului și pentru a integra toate situațiile care pot să apară în practică și care necesită declarare în sistem.
Reglementarea obligației de publicare pe site a informațiilor privind protocoalele încheiate de Agenția Națională de Administrare Fiscală cu instituțiile/autoritățile cărora Ordonanța de urgență a Guvernului nr.41/2022 le incumbă atribuții și responsabilități.

Pentru atingerea scopului urmărit prin actul normativ și stabilirea unui mecanism de declarare a bunurilor cu risc fiscal ridicat transportate rutier pe drumurile publice, indiferent de tipul operațiunii comerciale, se propune instituirea obligației de declarare pentru noi utilizatori, raportat la tipul de operațiuni care pot să apară în practică, respectiv:

operatorului economic, pentru bunurile cu risc fiscal ridicat deținute și transportate între locul de încărcare și locul de descărcare, situate pe teritoriul național;


prestatorul de servicii din România în cazul unor operațiuni comerciale reprezentând un nontransfer atât pentru bunurile descărcate pe teritoriul României pentru prestarea de servicii, cât și pentru bunurile rezultate reexpediate în statul partenerului comercial;

beneficiarul din România în cazul unor operațiuni comerciale reprezentând un nontransfer atât pentru bunurile expediate din România pentru prestarea de servicii într-un stat membru UE, cât și pentru bunurile rezultate reexpediate în România;

clientul din România în cazul unor operațiuni comerciale ce se subscriu regimului de stocuri la dispoziția clientului în situația în care România este statul membru către care au fost expediate sau transportate bunurile, atât pentru bunurile descărcate pe teritoriul României cât și pentru bunurile livrate într-un stadiu ulterior după sosire, către altă persoană impozabilă din România sau în cazul în care bunurile respective sunt returnate în statul membru din care au fost expediate sau transportate inițial;

furnizorul din România în cazul unor operațiuni comerciale ce se subscriu regimului de stocuri la dispoziția clientului în situația în care România este statul membru din care au fost expediate sau transportate bunurile, atât pentru bunurile expediate din România cât și în cazul în care bunurile respective sunt returnate în România.

Se propune reglementarea obligației organizatorului transportului sau operatorului de transport, să actualizeze în perioada de valabilitate a codului UIT, informațiile privind identificarea vehiculului de transport rutier, ori de câte ori acestea se modifică, înainte de repunerea în mișcare.

Se propune instituirea unui mecanism de declarare sau actualizare a datelor, după caz, în situația în care Sistemul RO e-Transport nu este funcțional.

Pentru a veni în sprijinul contribuabililor, din perspectiva conformării în ceea ce privește declararea și actualizarea datelor în Sistemului RO e-Transport, se propune ca perioadele de nefuncționare a sistemului să fie publicate pe paginile de internet ale ANAF și Ministerului Finanțelor. (cursdeguvernare.ro)


schmitz ecoflex video


schmitz gotha video

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.