Românii au trimis în țară bani pentru a termina de două ori Autostrada Sibiu - Pitești
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Românii care lucrează în străinătate au trimis anul trecut acasă 4,94 de miliarde de dolari, în creştere cu 41%, de la 3,489 miliarde de dolari în 2016, potrivit datelor publicate de Banca Mondială, care arată că muncitorii migranţi au transferat în ţările de origine o sumă record de 466 de miliarde de dolari.
Pentru 2018, Banca Mondială anticipează că remiterile cumulate vor urca la 485 de miliarde de dolari.
”Redresarea generalizată a remiterilor depăşeşte aşteptările. Este susţinută de creşterea mai puternică din Uniunea Europeană, Federaţia Rusă şi Statele Unite. Revenirea remiterilor, calculată în dolari americani, a fost ajutată de preţurile mai mari ale petrolului şi de aprecierea euro şi a rublei”, potrivit unui comunicat al Băncii Mondiale.
Un număr de 10 ţări au primit peste jumătate din cele 466 de miliarde de dolari, iar pe primele trei locuri s-au plasat India (70 de miliarde de dolari), China (50 de miliarde de dolari) şi Filipine (30 de miliarde de dolari), potrivit Bloomberg.
Principalele destinaţii ale banilor transferaţi din Statele Unite de către muncitorii străini, care ocupă primul loc de 35 de ani, sunt Mexic, China, India, Filipine şi Vietnam.
Ponderea angajaţilor străini este însă mai mare în Emiratele Arabe Unite, Kuweit şi Qatar, unde aproximativ patru din cinci angajaţi provine din străinătate.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?