Reporta.j Un an de chin și așteptări pentru șoferii de camion la Isaccea
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Traficul TIR-urilor din Ucraina în vama din oraşul tulcean Isaccea a ajuns din nou la un nivel ridicat, după o perioadă în care autovehiculele au eliberat oraşul. Primarul Anastase Moraru anunţă că în vara acestui an circulaţia în zona va fi afectată, din cauza inexistenţei unei parcări şi a unui drum corespunzător pentru autovehiculele grele.
Edilul a declarat pentru AGERPRES că a făcut primele demersuri pentru amenajarea celor două obiective încă din vara anului trecut, însă până acum adresele înaintate autorităţilor naţionale nu s-au concretizat în alocări de fonduri.
La finele săptămânii trecute, la 5 kilometri de oraşul Isaccea, pe unul dintre drumurile care merg spre dealurile Niculiţelului, zeci de TIR-uri cu numere de înmatriculare de Ucraina aşteptau semnalele poliţiştilor pentru a-şi continua drumul spre bacul care trece Dunărea de la vama româno-ucraineană.
"Stăm de câteva ore bune şi nu avem nimic de mâncare. Am vrea să mergem la magazin. Ne ajutaţi şi pe noi?", întreabă unul dintre şoferi, Valentin Buruiană, în vârstă de 60 de ani, din Kilia, raionul Ismail.
Vorbeşte româneşte şi este şofer de TIR de 40 de ani. Înainte de declanşarea războiului făcea curse în Europa, dar apoi, la fel ca ceilalţi colegi de breaslă, nu a mai avut voie să plece din ţară decât pentru a ajunge în Portul Constanţa.
"Eu am fost când m-au chemat (la Armată - n.r.), dar mi-au spus că, până când sunt oameni, să-mi văd de treabă. Şi m-am angajat pentru transport în România. Iniţial, au zis că ne dau 3.000 de euro, iar acum 1.500 de euro. De ce ne amăgeşte, nu ştiu", se arată el nemulţumit.
La fel ca alţi colegi ucraineni, vrea ca la Isaccea să plătească pentru un duş şi spune că drumurile din România sunt înguste şi pline de crengi. Parcă ar şti deja ce le reproşează şoferii români conducătorilor de TIR-uri din Ucraina. "TIR-ul se fereşte de crengi şi loveşte un alt şofer. Trebuie făcut ca în Europa. Sunt aparate care taie crengile", adaugă el.
Ca să ajungă la un magazin de la marginea oraşului Isaccea, şoferii de TIR din Ucraina trebuie să meargă pe jos. Nu au numere de telefon pentru a chema un taxi şi nimeni nu vine până la ei cu mâncare. "Eu îmi iau mâncare pentru trei zile. Trebuie să merg pe jos sau să iau un taxi. De unde taxi? În Ucraina, femeile aduc prăjituri, lapte, kefir. Şi le plătim în plus", spune el.
În maşină, alături de un alt şofer de TIR care nu ştie română, pe drumul spre magazin, povesteşte că în satul în care locuieşte nu se aud bombe, dar se înmormântează tineri. "La Kilia, nu sunt bombe. Dar aduc băieţi morţi de la război. Nu e drept. Păi, dacă te duci la război, vine tancul şi tu mergi cu automatul? Nu poţi face nimic. În 1941, au dat cu grenada, cu sticla cu benzină, dar acum vine racheta, te-a ucis şi gata!", afirmă ucraineanul.
În magazin, el şi prietenul lui îşi umplu sacoşele cu pâine, preparate din carne şi legume, iar una dintre vânzătoare se miră că i-am adus pe amândoi până în oraş.
"Îi vedem des pe la noi. Pe unii îi recunoaştem după papuci. Îşi cumpără papuci de la noi, pentru a sta mai confortabil în TIR. Dar ne e teamă să-i ducem cu maşină până unde-şi lasă camioanele, suntem femei. O colegă a văzut odată că o femeie şi un bărbat, ambii ucraineni, au venit pe jos şi a îndrăznit să-i ducă ea cu maşina, doar pentru că erau împreună", a afirmat Mirela Stan, una dintre angajatele unui magazin din Isaccea.
Pe drumul spre TIR, Valentin Buruiană spune că le-a scris autorităţilor din Galaţi, nemulţumit de o amendă primită de la poliţişti, din cauza lipsei rovinietei. "Nu mi-au dat voie să cumpăr o vinietă pe teritoriul lor. Era omăt. Am stat un kilometru, dar să las maşina, nu pot, că vin alţii şi iau din ea. Lasă că ajung mai aproape şi o să merg să iau vinieta. Şi poliţiştii nu mi-au dat voie. Probabil că vorbesc împreună. Şi m-au amendat cu 600 de euro. Au păţit şi alţii. Şi plătesc, ca să nu şed acasă să mor de foame", a povestit şoferul de TIR.
Îl întreb cum de nu-i convine angajatorului să trimită încărcătura pe apă, de la noul punct amenajat în apropiere de Orlivka, vama de pe malul ucrainean al Dunării. "Vara, vedeam cum se încărcau barjele, şi se încărcau şi nu puteau să se mişte. Trebuie făcut un terminal ca în America", a explicat el.
Le amintesc că pot primi mâncare caldă gratuită în apropiere de trecerea vămii şi-i întreb dacă nu vor să meargă până acolo, iar ei se sfătuiesc. "Nu, că avem bani. Mai mâncăm şi acolo, dar sunt unii dintre noi mai graşi care nu vor să ceară încă o porţie", glumeşte Valentin Buruiană.
La capătul drumului cu cei doi camionagii din Ucraina, kilometrajul maşinii arată fix 10 kilometri.
Primarul oraşului Isaccea, Anastase Moraru, recunoaşte că cea mai importantă provocare a ultimului an a fost traficul intens, în condiţiile în care în zonă nu există nicio parcare, iar vama a fost proiectată la parametri normali pentru vreme de pace.
"Traficul a fost dirijat spre zone care altădată erau liniştite. Şi mă refer la zona străzilor care aparţin de oraş, unde şi acum sunt staţionate TIR-uri, care constituie un disconfort. În perioada verii, traseul a fost pe dig, dar este un dig de apărare împotriva inundaţiilor făcut din pământ şi piatră şi de neutilizat în timpul iernii, inclusiv din motive de siguranţă. În timpul iernii, TIR-urile au fost plasate mai mult în zona Capaclia, la carieră, pe strada Câmpia Libertăţii care duce spre o mică zonă industrială, unde avem un punct de încărcare piatră, o staţie de gaz metan, dar şi pe drumul secundar către cariera de piatră", a afirmat primarul.
El a amintit că traficul intens a dus la creşterea poluării, fapt dovedit de staţia de monitorizare a calităţii aerului, dar a perturbat şi activitatea carierei de piatră.
"Am făcut demersuri de vreo două sau trei ori către Guvernul României să aloce în regim de urgenţă bani, astfel încât să demarăm un studiu de fezabilitate şi să putem da drumul la o proiectare cu execuţie, lucru la care până acum nu am primit niciun fel de răspuns pozitiv. Problema este că vine vara, cu foarte multe proiecte pe care le avem în implementare, proiecte în cadrul Programului Operaţional Regional şi nu numai, proiecte care vor perturba serios traficul TIR-urilor", a menţionat edilul oraşului Isaccea.
În lipsa celor 12 milioane de euro, sumă cerută de autoritatea locală pentru amenajarea celor două facilităţi care să permită transporturile de marfă din Ucraina spre portul românesc Constanţa, în timpul verii, atunci când se va începe proiectul de modernizare a drumului de acces spre vamă, proiect realizat în cadrul unui program transfrontalier, traficul TIR-urilor în zonă va fi suspendat.
"Odată ce intrăm în activitatea de modernizare, vă daţi seama că traficul se va reduce simţitor sau chiar va opri accesul în vamă şi asta înseamnă că implicit activitatea vămii e posibil să fie oprită în perioada lucrărilor de modernizare. Pe dig, ar fi o variantă, să zicem, dar e un drum de piatră cu pământ şi are un singur sens. (...) Noi acum facem documentele pentru a da drumul la licitaţie. Gândiţi-vă că o licitaţie de asta poate să dureze minimum trei luni. Deci, undeva după 1 iunie - 1 iulie, putem discuta că dăm ordinul de începere. Vă daţi seama că va fi o vară fierbinte din punctul ăsta de vedere, în punctul de frontieră Isaccea", a apreciat primarul Moraru.
Mai mult, odată cu finalizarea lucrărilor de modernizare a portului Isaccea realizate de Administraţia Porturilor Dunării Maritime Galaţi, în zonă se va deschide o nouă activitate.
"Pe lângă vamă, vom avea şi două puncte de încărcare produse, iar digul va ajunge să fie singura cale de acces. Vom fi de râsul lumii. (...) Răspunsul primit de la Ministerul Dezvoltării la solicitarea noastră pentru alocarea de fonduri necesare amenajării parcării şi întăririi digului a fost simplu, ministerul nu are sume alocate şi, dacă vrem să facem o investiţie de interes local, să facem împrumut. Există un memorandum la nivelul Guvernului României încheiat cu Ministerul de Interne şi Ministerul Transporturilor, dar Ministerul Dezvoltării nu este parte în acest memorandum care are ca priorităţi proiectele importante pentru Isaccea, amenajarea drumului, a parcării şi realizarea punctului de frontieră naval", a afirmat primarul oraşului Isaccea.
Transportatorii rutieri nu sunt afectaţi de lipsa unei vămi navale, dar cei care apelează la transportul pe Dunăre trebuie să facă formalităţile la Galaţi sau Brăila, cele mai apropiate puncte de vamă navale, în condiţiile în care o asemenea infrastructură lipseşte şi din oraşul Tulcea.
"Recent, în Guvern a fost aprobat un memorandum astfel încât şi Isaccea să devină un punct de frontieră naval. Urmează să se facă schimb de documente cu partea ucraineană şi va fi funcţional. Adică, se vor putea face şi schimburi de mărfuri pe apă, se vor putea încărca cereale, de exemplu de aici din Isaccea pentru a fi transportate pe apă, aşa cum în anii trecuţi se încărca piatră aici pentru Moldova, Ucraina", a mai spus Anastase Moraru.
Referindu-se la problemele şoferilor ucraineni, el a menţionat că un investitor privat s-a arătat interesat de amplasarea în oraşul Isaccea a unor containere cu duşuri pe bază de fise, însă discuţia nu s-a încheiat până acum şi cu emiterea unei autorizaţii. În schimb, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta are deja două containere care vor fi montate după ce primăria va finaliza reţeaua de energie electrică.
Potrivit datelor furnizate iniţial de ISU Delta, cele două containere vor fi deschise gratuit doar persoanelor care primesc asistenţă în punctul de trecere a frontierei româno-ucrainene.
"Noi nu ne putem permite să facem pachete cu mâncare caldă pentru şoferi, dar cred că treaba asta poate fi gândită şi ca o afacere. Cred însă că varianta cea mai bună e cea pe care am lucrat la început cu organizaţiile neguvernamentale care mergeau la ei şi le ofereau mâncare. Am avut recent o discuţie cu reprezentanţii unei organizaţii pentru a relua această activitate", a menţionat primarul oraşului Isaccea.
Anul trecut, după ce a invadat Ucraina, Rusia a aplicat o blocadă asupra porturilor din zona Odesa, principalul punct de încărcare a cerealelor ucrainene destinate exportului. La finalul lunii iulie, blocada a fost ridicată pentru trei porturi ucrainene de la Marea Neagră, în baza unui acord încheiat în Turcia de Moscova şi Kiev, cu medierea Naţiunilor Unite, Iniţiativa Cereale pe Marea Neagră (BSGI), însă şi acele porturi sunt foarte solicitate.
Acordul a fost extins cu încă 120 de zile în luna noiembrie şi ar urma să expire în martie, dar Rusia a lăsat să se înţeleagă că doreşte schimbarea unor aspecte ale acestuia şi a cerut ridicarea sancţiunilor care îi afectează exporturile de cereale.
Din vara anului trecut, zilnic, sute de camioane tranzitează oraşul Isaccea, în unele perioade şoferii aşteptând chiar şi două săptămâni pentru a ajunge de pe malul românesc al Dunării pe cel ucrainean. Timpii mari de aşteptare sunt cauzaţi de capacitatea restrânsă a bacului care traversează fluviul, dar şi de infrastructura redusă a punctului de trecere a frontierei, în contextul în care punctul Orlivka-Isaccea se află pe traseul cel mai scurt dintre porturile Odesa şi Constanţa.
În ultimele luni, timpii de aşteptare în cazul camioanelor ucrainene în oraşul tulcean Isaccea au ajuns la câteva zile.
Pentru a-şi suplimenta capacitatea de export, în apropiere de Orlivka, vama de pe malul ucrainean al Dunării, a fost amenajat un punct naval de încărcare-descărcare produse.
Blocada cerealelor a creat şi mai multe incidente pe canalul maritim Sulina, evenimentele înregistrate de Căpitănia Portului Tulcea neavând însă urmări grave pe şenalul navigabil.
Iniţiativa Cereale pe Marea Neagră (BSGI) a creat un coridor de tranzit pe mare şi a fost menită să soluţioneze penuria alimentară la nivel mondial, clienţii exporturilor de cereale ucrainene fiind unele dintre cele mai sărace ţări din lume. Ţări în curs de dezvoltare, precum Somalia şi Eritreea, se bazează şi ele masiv pe importuri de grâu din Rusia.
Kievul a acuzat în mod repetat Rusia de întârzierea inspecţiilor vaselor ce transportă produse agricole ucrainene, ceea ce a dus la pierderi pentru producători. Moscova a respins acuzaţiile, susţinând ca îşi respectă toate obligaţiile care îi revin în virtutea BSGI.
Pe 24 februarie 2022, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţinea că este vorba despre o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?