RECORD 18.000 de amenzi date de poliţiştii în cadrul unei acţiuni de verificare a mașinilor în trafic
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Poliţiştii rutieri au aplicat 18.459 amenzi în cadrul unei acţiuni organizate la nivel naţional în perioada 3-6 octombrie, acţiune în care s-a pus accent pe modul în care sunt respectate normele rutiere de şoferii autovehiculelor înmatriculate în alte state. În urma verificărilor, au fost reţinute 629 de certificate de înmatriculare, dintre care 69 de certificate eliberate de autorităţi din alte state.
Acţiunea, coordonată de Direcţia Rutieră din cadrul IGPR, şi la care au participat zilnic 800 de poliţişti, a avut de asemenea drept consecinţe reţinerea a 1.765 de permise de conducere şoferilor care puneau în pericol siguranţa traficului rutier, conform rezultatul acţiunii făcute publice duminică.
În cele patru zile au fost verificate 32.568 de autovehicule, dintre care 3.606 înmatriculate în alte state.
Din totalul de 18.459 de sancţiuni contravenţionale aplicate, 16.986 de amenzi au fost date pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Din totalul acestora, 997 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state. Dintre permisele de conducere reţinute, 82 aparţin conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state.
”Tot în cadrul acţiunii au fost reţinute 629 de certificate de înmatriculare, dintre care 69 de certificate eliberate de autorităţi din alte state. Dintre certificatele de înmatriculare reţinute conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state, 31 au fost reţinute pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice şi 38 pentru lipsa asigurării de răspundere civilă auto. De asemenea, au fost constatate 260 de infracţiuni, dintre care 25 săvârşite de conducătorii autovehiculelor înmatriculate în alte state”, informează Poliţia Română într-un comunicat dat publicităţii duminică.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?