PROIECTUL SUPER TEACH, LANSAT DE ANTREPRENORI ŞI EXECUTIVI ROMÂNI DIN COMPANII

PROIECTUL SUPER TEACH, LANSAT DE ANTREPRENORI ŞI EXECUTIVI ROMÂNI DIN COMPANII

Profesorii sunt sprijiniţi să devină mentori, pentru a forma generaţii de elevi care să poată intra în producţie mai pregătiţi ca în trecut.
1.000 de profesori vor fi formați, timp de cinci ani, pentru a train-ui alţi 30.000, care să instruiască elevii pentru a fi mai bine pregătiţi pentru nevoile pieţei de muncă. Inițiativa a fost anunţată de către reprezentații proiectului Super Teach, lansat la Bucureşti, în data de 17 octombrie 2017.
Romanian Business Leaders (RBL), în parteneriat cu Educativa și Institutul pentru Dezvoltare Personală au gândit proiectul care se dorește a fi o “inițiativă de reformare a sistemului de învățământ din interior: mediul privat pune resurse pentru a-i sprijini pe profesori să devină factori ai schimbării”.

„Profesorii trebuie să devină mentori și să colaboreze între ei. În sistemul actual de învățământ, copiii învață să concureze între ei, iar noi, ca angajatori, avem nevoie de oameni care să colaboreze.”, a declarat Dragoș Anastasiu, preşedintele Eurolines România, în deschiderea evenimentului de lansare a Super Teach.
„Până va face „sistemul” ceva, noi, comunitatea de business, putem genera schimbări profunde pentru educația viitoarelor generații. Având profesori deschiși la minte și suflet, vom reuși să inspirăm și să educăm copiii pentru viața reală, care devine din ce în ce mai competitivă.”, a spus Felix Tătaru, președintele GMP Group și unul dintre inițiatorii proiectului.
„Cea mai mare problemă a sistemului este mentalitatea. Rolul profesorului nu este doar să predea și să corecteze, ci să asculte, să construiască relații, să se conecteze cu elevul, iar acestea nu se pot obține decât printr-o schimbare profundă de mentalitate.”, a spus Cristina Gheorghe, director general la Institutul Dezvoltării Personale, reprezentantul Arbinger în România și promotor al proiectului.
„Educația înseamnă și acțiune, nu doar cunoaștere. Astăzi, profesorii se axează prea mult pe a transmite cunoștinte și a pune note și prea puțin pe a forma abilități de viață la elevi.”, a spus Alexandru Ghiță, președintele Educativa și inițiator al proiectului.

Ideea susținută de vorbitori a fost combătută de profesorii prezenți, care au susținut că nu pot schimba prea multe în demersurile pedagogice, având în vedere că disciplinele pe care le predau sunt abordate prin prisma programelor impuse de reprezentanții Ministerul Educației Naționale (MEN). 

Concluzia este că acest proiect trebuie să includă și factorii de decizie din MEN, nu doar la nivel de prezență la conferința de presă prin reprezentanți care nu au legătură cu procesul instructiv-educativ. Ar fi indicat ca Ministerul să aibă contact cu nevoile pieței forței de muncă, pentru a adapta programele școlare și împărțirea orelor de teorie și practică, în funcție de realitățile actuale.
„PIB-ul României ar crește cu 1.200 miliarde de dolari, dacă acești copii, peste 14 ani, când vor fi evaluați, nu ar mai fi în zona de analfabetism funcțional.”, a explicat Măriuca Talpeș, liderul proiectului Merito, care și-a declarat, de asemenea, susținerea pentru proiectul Super Teach.
Cei prezenți, care vin din interiorul sistemului de învățământ românesc, au explicat că gradul de analfabetism are legătură directă cu generațiile actuale de părinți care, în mare parte, se focusează pe bani și carieră și confundă școala cu un loc în care își abandonează copiii. Profesorii nu pot suplini lipsa atenției parentale, ei sunt încorsetați de programele, regulamentele școlare și mentalitățile învechite ale celor care gândesc întregul sistem educațional la nivelul Ministerului Educației Naționale. Profesorii se implică, în mod voluntar, în numeroase proiecte care au ca scop dezvoltarea personală a elevilor ce sunt afectați direct de lipsa de atenție a părinților și de perspectivele nefavorabile care li se deschid pentru viitor. Întrega societate trebuie să treacă printr-un proces de conștientizare a necesității de a avea inițiative în favoarea generațiilor actuale de elevi, care constituie suportul de mâine al societății românești.
Prin intermediul proiectului lăudabil SuperTeach se vor organiza conferințe inspiraționale și motivaționale pentru profesori, la care vor participa speakeri români și internaționali din domeniile cultură, antreprenoriat și educație. Conferințele vor fi urmate de workshop-uri care vor constitui baza de selecție pentru profesorii ce vor participa la traininguri oferite de Institutul Arbinger, lider mondial în traininguri pentru schimbarea mentalității. Prima conferință SuperTeach va avea loc, în 25 noiembrie 2017, la Universitatea Româno-Americană din București, iar cea de-a doua în 27 ianuarie, la Iași.
Radu PLOPEANU

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.