Primele patru sisteme de cântărire moderne, instalate la Agenţia de Control şi Încasare Calafat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare

Primele sisteme de cântărire moderne au fost instalate, miercuri, la Agenţia de Control şi Încasare Calafat, a anunţat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Două sisteme de cântărire au fost instalate pe sensul de intrare în România, iar alte două sisteme similare pe sensul de ieşire din ţară, în zona de lucru a personalului CNAIR din Agenţia de Control şi Încasare Calafat.
"Dotarea cu aceste cântare moderne a ACI Calafat reprezintă un pas important pentru taxarea corectă a traficului de marfă, fără a mai permite incertitudini sau suspiciuni pe acest segment. Următoarele sisteme de cântărire urmează a fi instalate în punctul de trecere a frontierei Borş II, aflat pe sectorul de interconectare a Autostrăzilor A3 şi M4 (România - Ungaria", afirmă Ovidiu Barbier, directorul general adjunct al CNAIR.
Potrivit comunicatului citat, cele patru sisteme de cântărire au în componenţă şi camere de supraveghere video, tip ANPR, care asigură preluarea automată a numerelor de înmatriculare şi imaginea asociată a fiecărui vehicul ce trece prin zona de control şi introduce automat în aplicaţia informatică datele preluate.
Sistemele de la Calafat sunt primele puse în funcţiune anul acesta şi fac parte dintr-un contract aflat în derulare, care prevede dotarea cu 18 astfel de dispozitive de cântărire la punctele de trecere a frontierei. Valoarea contractului este de 5,555 milioane de lei, fără TVA.
Articole înrudite
- VIDEO Două mașini de zeci de mii de euro făcute praf. Una a ricoșat într-un camion
- Cine e directorul din Ministerul Transporturilor cu venituri mai mari ca premierul Ciolacu?
- Un bărbat prins între camion și remorcă a murit
- VIDEO Momentul în care un camion se răstoarnă și sare în aer
- O Dacia Solenza s-a aruncat într-un camion