Poliția a anihilat o rețea de trafic de imigranți în care erau implicate și camioane din România Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Poliţia spaniolă a destructurat o reţea suspectată de traficarea a sute de migranţi pakistanezi care tranzitau în condiţii periculoase în Uniunea Europeană la bordul unor camioane, o operaţiune care a permis arestarea a 15 persoane, au anunţat joi autorităţile.
Reţeaua internaţională a recrutat migranţi pakistanezi în tabere de refugiaţi din Bosnia-Herţegovina care încercau să ajungă în Italia sau în Spania, a anunţat într-un comunicat Europol, care a participat la operaţiune împreună cu poliţia spaniolă. "Ei călătoreau la bordul unor maşini, camionete sau camioane, în condiţii periculoase, petrecând zile întregi închişi cu foarte puţină sau fără hrană", a precizat agenţia europeană, adăugând că reţeaua cerea fiecărui migrant între 5.000 şi 8.000 de euro pentru călătorie.
Reţeaua, cu sediul în Spania, este posibil să fi introdus clandestin "cel puţin 400 de migranţi" în Uniunea Europeană în ultimele luni, un trafic care ar fi adus peste 2 milioane de euro, a informat poliţia spaniolă. Reţeaua este posibil să fie existat "de mai mulţi ani şi numărul migranţilor să fie superior", mai precizează aceasta în comunicat.
Operaţiunea, la care au luat parte poliţiile bosniacă, croată, greacă, italiană, franceză şi română, a permis arestarea a 15 persoane, între care şeful reţelei. Dintre aceste 15 arestări, 12 au avut loc în Spania şi câte una în Croaţia, Slovenia şi România. Un camion care transporta 77 de migranţi pakistanezi ascunşi într-o ascunzătoare de 8 mp a fost interceptat în Croaţia, a indicat poliţia spaniolă.
"Migranţii, între care patru minori, au călătorit în condiţii inumane, mult prea numeroşi pentru spaţiul în care se aflau şi au fost obligaţi să facă mai multe găuri în acoperiş pentru a respira. Poliţia a estimat că acolo s-ar fi putut produce o tragedie", a adăugat aceasta. În octombrie 2019 descoperirea unui camion în care se aflau trupurile neînsufleţite a 39 de persoane, în apropiere de Londra, a scos la lumină riscurile pe care implică transporturile clandestine de migranţi şi lipsa totală de scrupule a anumitor traficanţi, notează AFP, potrivit Agerpres.