Parcarea de camioane din Portul Constanța va costa 50 milioane euro, de 5 ori mai scump Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Viitoarea parcare de camioane din Portul Constanța ar urma să coste UE și statul român de 5 ori mai mult decât era prevăzut în analiza inițială, avizată anul trecut de conducerea Portului, conform studiului de fezabilitate transmis companiei care îl administrează.
Astfel, investiția a ajuns să coste de la 10 milioane de euro în 2023, la 50 de milioane de euro în 2024.
Principalul motiv este terenul controversat în jurul căruia planează interese imobiliare, așa cum au arătat anterior ISE și G4Media, și care a fost schimbat brusc. Schimbarea terenurilor face obiectul unei anchete in rem la DNA Constanța, care bate pasul pe loc în prezent.
Doar exproprierea noului teren costă de trei ori mai mult decât suma prevăzută inițial, pentru că în studiul de fezabilitate terenul figurează la categoria ”curți construcții”, deși la cadastru figurează drept ”teren arabil”, adică ar trebui să fie mult mai ieftin.
Chiar și dacă ar fi ”curți construcții”, terenul este evaluat de firma care a făcut studiul de fezabilitate la un preț cu 50% mai mare decât cel prevăzut în grila notarilor.
Până în prezent, studiul de fezabilitate a fost trimis de două ori spre refacere companiei care l-a întocmit, după ce comisiile de specialitate din Portul Constanța au consemnat obiecții privind devizul general și alte aspecte.
Compania care administrează Portul Constanța a transmis că nu poate confirma sumele prezentate de reporteri pentru că SF nu este încă document public, iar compania care a întocmit studiul nu a mai explicat de ce suma prevăzută inițial a crescut de 5 ori, deși inițial a spus că o va face.
De ce a ajuns o investiție strategică pentru Portul Constanța să coste de 5 ori mai mult într-un an
Exproprierea terenului: de 3 ori mai scumpă. Un certificat de urbanism emis de Primăria Agigea este documentul care atestă că terenul controversat pe care urmează să fie amenajată parcarea este destinat ”curți construcții”.
Însă, conform extraselor de carte funciară consultate de reporterii ISE și G4Media, terenul figurează în evidențele statul român la categoria ”arabil”, ceea ce presupune o valoare de piață mult mai mică.
Spre exemplu, conform grilei notarilor publici consultată de reporteri, un metru pătrat din terenul respectiv, arabil, valorează 10 euro/mp.
Însă, fiind trecut de Primăria Agigea la categoria ”curți construcții”, terenul ajunge să valoreze de fapt 20 de euro/mp.
Chiar și așa, compania Aduro, cea care a realizat studiul de fezabilitate, a înaintat propunerea ca terenul să fie expropriat cu 30 de euro/mp, deci cu 50% mai mult decât prevede grila notarilor.
Asta înseamnă că expropierea terenului pentru parcarea de 7 hectare a crescut de la 800.000 euro (fără TVA) cât era prevăzut în analiza inițială, la 2,3 milioane de euro (fără TVA) cât este trecut în prezent în studiul de fezabilitate. Conform documentelor din acest moment, exproprierile sunt prevăzute să fie finalizate la 1 ianuarie 2026
Contactați de reporteri, reprezentanții companiei Aduro care a întocmit studiul de fezabilitate au spus inițial că vor explica de ce toată investiția ajunge să coste de 5 ori mai mult și de ce au încadrat terenul la o categorie superioară din punct de vedere al costurilor exproprierii. Ulterior, nu au mai răspuns solicitărilor G4Media și ISE de a transmite un punct de vedere.
Mihai Teodorescu, directorul general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța (CNAPMC), care administrează Portul, a transmis, la solicitarea reporterilor, că ”analiza multicriterială este, în special, utilizată în evaluările anterioare ale proiectelor publice și ale variațiilor acestora, este un instrument pentru evaluările intermediare și se rezumă doar la costuri de realizare tehnică a lucrărilor generale”.
Articole înrudite
- VIDEO O șoferiță din România conduce camionul în marșarier și rampă. „Foarte fain”
- Se opresc lucrările la Podul Ruse - Giurgiu. Care e motivul?
- Un șofer român de camion a condus 30 de ore până în Germania. Ce i-a făcut poliția?
- 200 km de autostrăzi și drumuri expres inaugurate în 2025
- Poliția germană caută șoferul român al unei dube albe. A făcut pagube de 70.000 euro