Parcare pentru metrou la intrarea în București. Tarif: 1 leu pe oră

Parcare pentru metrou la intrarea în București. Tarif: 1 leu pe oră

Metrorex anunţă că, luni, au fost puse în funcţiune Depoul şi Terminalul Multimodal Străuleşti, după o investiţie de peste 360 de milioane de lei. Autovehiculele ce intră în Bucureşti vor putea utiliza parcarea, pasagerii având acces direct şi rapid la transportul public subteran şi suprateran, dar şi la cel interurban pentru destinaţiile din afara Capitalei. Taxa de parcare este de 1 leu pe oră


Metrorex anunţă punerea în funcţiune a Depoului şi Terminalului Multimodal Străuleşti, din cadrul proiectului Magistrala 4. Racord 2. Sectiunea Parc Bazilescu (PS Zarea) – Străuleşti.

 

”Scopul construcţiei primului Terminal Multimodal din Bucureşti a fost acela de a îmbunătăţi condiţiile de mediu prin reducerea poluării şi decongestionarea traficului din capitală. Astfel, autovehiculele ce intră în Capitală vor putea utiliza parcarea, pasagerii având acces direct şi rapid la transportul public orăşenesc (subteran şi suprateran) şi interurban pentru destinatiile din afara capitalei. Taxa de parcare este de 1 leu pe oră”, anunţă Metrorex.

Potrivit companiei, construcţia Depoului şi Terminalului Multimodal Străuleşti a fost finanţată de la bugetul de stat şi a costat aproximativ 363 mililioane de lei cu TVA, inclusiv amenajările de suprafaţă.

 

Terminalul multimodal are un regim de înălţime P+3 etaje şi are în alcătuirea sa un parcaj pentru 660 de autovehicule, sală de aşteptare pentru călătorii transportului public orăşenesc şi interurban şi autogară cu 11 locuri de parcare. Terminalul este dotat cu lifturi de acces în parcajul suprateran precum şi cu acces direct către staţia de metrou Străuleşti prin intermediul unei galerii subterane dotate cu trotuare mobile şi luminatoare ce oferă lumină naturală.

 

Depoul Străuleşti are o suprafaţă de 11.000 mp şi 13 linii, unde pot fi garate sau reparate în acelaşi timp 7 trenuri. În cadrul aceluiaşi proiect au fost amenajate spaţii verzi adiacente drumurilor de acces dar şi un teren de sport.

În cadrul depoului au fost prevăzute spaţiile necesare atelierelor de întreţinere a materialului rulant, dormitoare pentru mecanici cu lumină naturală, precum şi dotările şi echipamentele tehnice necesare (strung, vinciuri, poduri rulante, canale de revizie, staţie de spălare, etc.)
Galeria de legătură cuprinde zona de schimbătoare de cale care fac posibile diverse manevre de acces către fiecare linie a depoului, cum sunt manevrele de intrare şi ieşire de la liniile de parcare, manevra pentru operaţia de spălare sau manevra pentru operaţia de strunjire a roţilor.

 

Extinderea ariei metropolitane a Municipiului Bucuresti prin intermediul Liniei de metrou Magistrala 4. Racordul 2. Sectiunea Parc Bazilescu (PS Zarea) – Straulesti şi implicit a Terminalului Multimodal va ajuta la fluidizarea transportului de suprafaţă preluat din localităţile învecinate (Mogoşoaia, Buftea), unde se constată o creştere semnificativă a populaţiei.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.