O femeie a murit după ce a pătruns pe contrasens și a fost lovită de un camion condus de un român Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Un accident rutier mortal s-a produs, vineri în jurul orei 18.30 pe șoseaua de centură dintre unitățile Laflutte și Tomate, pe RN 25, între Arras și Dainville, în Franța. În impact au fost implicate un autoturism și un vehicul greu de marfă, condus de un șofer român. Cele două vehicule circulau fiecare în direcția opusă.
La fața locului au ajuns pompierii din Arras, Avion și Bapaume, și ambulanțele SAMU. Din păcate, șoferul mașinii, o femeie originară din Avion în vârstă de 45 de ani, nu a mai putut fi salvată, scrie lindicateurdesflandres.fr.
Șoferul camionului, un român, în vârstă de 51 de ani, a scăpat nevătămat, dar a fost internat în stare de șoc. Un alt automobilist, neimplicat în impact, dar martor al accidentului, a fost preluat de medicii SAMU în stare de șoc. După un examen medical s-a decis că nu e nevoie de internarea acestuia.
A durat ceva timp până au reușit pompierii să o scoată pe șoferița decedată dintre fiarele mașinii. Circulația rutieră a fost blocată, mai multe ore, pe șoseaua de centură a orașului Arras, din nordul Franței. Potrivit martorilor, accidentul s-a produs când mașina femeii a intrat pe contrasens direct în TIR-ul condus de român, înmatriculat în Maramureș și încărcat cu detergenți. Din imaginile surprinse la fața locului se vede cum românul a încercat să evite impactul și a tras dreapta de volan, ieșind cu camionul de pe șosea și izbind un mal de pământ. Șoferul român a făcut analizele de sânge pentru a verifica dacă a consumat alcool sau droguri înainte de a conduce. Urmează să fie audiați și martorii accidentului, pentru a se stabili toate circumstanțele tragediei. (stiridiaspora)
Articole înrudite
- Cuma fost pedepsit un șofer de camion care a produs un accident în lanț în Germania?
- Cod galben de ninsori și vânt puternic în mare parte din țară. Care sunt zonele afectate
- Șofer ucrainean de camion, cu permis suspendat, depistat în Vama Siret
- Restricţii de circulaţie pe Valea Oltului (DN7) timp de o lună
- „Pradă” de 1.000.000 de euro găsită de poliție într-un camion. Ce ascundea șoferul?